Jandarmii arădeni asigură ordinea publică pe timpul sărbătorii pascale

Written by florin coita. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , ,

Published on martie 25, 2016 with No Comments

jandarmi

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad asigură măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfășurării manifestărilor religioase dedicate sărbătoririi Paștelui catolic.

Astfel, sâmbătă 26 martie, jandarmii arădeni se vor afla în zona lăcaşelor de cult din municipiul Arad și din localitățile Lipova, Pecica, Chişineu Criş, Ineu, Sebiş și Săvârșin. Va fi asigurată, de asemenea, ordinea și siguranța publică pe timpul procesiunii religioase ce va avea loc, cu acest prilej, în municipiul Arad, în zona Bulevardului Revoluției.

Pentru a preveni producerea de situații ce pot duce la tulburarea ordinii și siguranței publice, jandarmii recomandă persoanelor participante la manifestări, să respecte indicațiile echipajelor aflate în apropiere și să acorde atenţie bunurilor personale. Atunci când cetățenii au cunoştinţă de săvârşirea de fapte antisociale, sau sunt victime ale unor astfel de fapte, pot solicita sprijinul jandarmilor sau pot apela numărul unic de urgenţă 112.

No Comments

Comments for Jandarmii arădeni asigură ordinea publică pe timpul sărbătorii pascale are now closed.