Iustin Cionca: Peste 170.000 de lei pentru sinistrații inundațiilor de la Brazii!

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: ,

Published on noiembrie 03, 2023 with No Comments

Despăgubiri pentru sinistrații inundațiilor de la Brazii, jud. Arad.

Printr-o hotărâre de guvern, a fost aprobată scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate de fenomenele hidrometeorologice.

Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare umanitare de urgență, cu titlu gratuit, în valoare de 375.326 lei exclusiv TVA, pentru protecția populației afectate de afectate de fenomene hidrometeorologice și incendiul produse în localitățile Câmpeni, județul Alba, Brazii, județul Arad, Grecești, județul Dolj, Blăjani și Buda, județul Buzău. “Din această sumă, ajutoare în valoare de 171.340 lei pentru populația din județul Arad afectată de inundațiile din data de 25 iunie”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

În acest sens, Executivul a aprobat scoaterea din rezervele de stat a produselor care vor fi distribuite imediat populației afectate, respectiv: motorină, materiale de construcții pentru reconstrucția unor imobile – ciment, țiglă ceramică, cherestea rășinoase, BCA, oțel beton, grinzi rășinoase, tablă netedă zincat, cât și produse alimentare pentru familiile sinistrate – conserve de carne, conserve de pateu, conserve de legume, precum și apă minerală plată.

Distribuirea ajutoarelor se va face de către Comitetul Județean pentru situații de Urgență.

No Comments

Comments for Iustin Cionca: Peste 170.000 de lei pentru sinistrații inundațiilor de la Brazii! are now closed.