Iustin Cionca: „Modernizăm o nouă legătură rutieră între Arad și Timișoara!”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on martie 06, 2019 with No Comments

Se deblochează situația privind achiziția lucrărilor de execuție pe drumul județean care face legătura între Sânpetru German şi limita judeţului Timiş, spre comuna Gelu. Autoritatea de Management POR din Ministerul Dezvoltării a transmis astăzi Consiliului Județean Arad o adresă prin care reglementează modul de aplicare al OUG 114/2018 referitoare la verificarea achizițiilor publice.  Anunțul vine la o zi după ce Agenția de Dezvoltare a Regiunii V Vest anunța la Timișoara modernizarea drumului județean din Timiș, pe ruta Cărpiniș-Biled-Bărăteaz-Gelu, până la limita cu județul Arad. Se va crea astfel încă o legătură rutieră de bună calitate între Arad și Timișoara!

Lucrările se vor realiza, în cele două județe, din fonduri europene!

Proiectul de modernizare a tronsonului de drum Sânpetru German şi limita judeţului Timiş are o valoare de aprox. 3,8 milioane euro, din care contribuţia Consiliului Judeţean Arad este de circa 70.000 de euro. Lucrarea constă în modernizarea a aproximativ 7 kilometri de drum. La asta se adaugă faptul că, anul trecut, Consiliul Județean Arad a finalizat reabilitarea drumului județean Arad-Felnac-Secusigiu.

În tronsonul din județul Timiș, se modernizează 37 de kilometri de drum județean, până la limita cu județul Arad, pentru conexiunea cu autostrada A1. Valoare lucrării este de peste 16 milioane de euro.

În urma investiției, în cele două județe vor rezulta peste 45 de kilometri de drum județean modernizate din fonduri europene, conectat la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T).

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a declarat: „Acest drum face parte din strategia noastră de dezvoltare și este rezultatul consultărilor Consiliului Județean Arad cu conducerea Consiliului Județean Timiș. Arădenii de dincolo de Mureș vor avea un acces mai facil spre municipiul Timișoara, iar timișorenii, înspre autostrada Arad-Nădlac și, mai departe, spre București sau spre vestul continentului. Această investiție din cele două județe este un exemplu de cum ar trebui gândite proiectele comune de dezvoltare. Din păcate, avem foarte puține astfel de exemple în România, și din fericire unul dintre ele este la nivelul județelor Arad și Timiș”!

„Este un drum în parteneriat cu județul Arad. Împreună vor lega toată zona de Nord și de Est a județului cu autostrada, este o descărcare foarte bună la Pecica. Practic, locuitorii din zona până spre Sânnicolau Mare pot să vină pe această rută, să urce pe autostradă  la Pecica fără să fie nevoiți să treacă neapărat granița în Ungaria. Cu atât mai mult cu cât infrastructura care va fi reabilitată se află într-o situație destul de precară, practic va fi o soluție extraordinară pentru locuitorii din zonă și, evident, pentru cine dorește să coboare de pe autostradă către acea zonă a județului”, a declarat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.

No Comments

Comments for Iustin Cionca: „Modernizăm o nouă legătură rutieră între Arad și Timișoara!” are now closed.