Ionel Ciupe, candidatul ALDE la Primăria Arad: „Modernizarea Ştrandului Neptun este o urgenţă”

Written by florin coita. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , ,

Published on mai 24, 2016 with No Comments

 

ciupe 33Ionel Ciupe, candidatul ALDE la Primăria Arad, consideră că modernizarea Ştrandului Neptun este o urgenţă, iar acest lucru poate fi făcut fără a afecta bugetul local.

“Bunăstarea noastră depinde de cât suntem de gospodari la noi în ogradă.

Omul care sfinţeşte locul are roade în grădină, are poame în pomii fructiferi, are cămara de iarnă plină şi se gândeşte mai mult la viitor decât la ziua de mâine.

Îmi doresc ca aşa o viaţă să aibă fiecare arădean.

Pentru asta e nevoie în Arad de un primar gospodar, un om obişnuit cu munca şi care ştie cum să gospodărească resursele pe care le are pentru ca ele să fie puse în beneficiul unei comunităţi.

Pentru a genera venituri pe termen lung, pentru a stimula dezvoltarea şi îmbunătăţirea anumitor servicii din oraş consider că trebuie să ne îndreptăm privirea spre cea mai valoroasă resursă locală pe care o avem: Ştrandul Neptun. Este cel mai mare ştrand din Europa Centrală şi de Est situat pe malul unei ape curgătoare şi a fost, în trecut, locul în care veneau turişti din toată ţara ca să se bucure de această frumoasă oază de relaxare.

Acum, românii, dar şi noi arădenii mergem mai mult în ţara vecină ca să ne bucurăm de ştranduri şi de baze de tratament balneoclimaterice. Nu s-a făcut aproape nimic de ani de zile pe acest ştrand pentru a-l dezvolta şi pentru a-l transforma într-un loc atractiv pentru persoane de toate vârstele.

Putem dezvolta pe Ştrandul Neptun cel mai mare Aquaparc din ţară, baze de tratament, baze sportive, zone comerciale și de divertisment. Tinerii ar putea găsi aici alternative de distracţie și de petrecere a timpului liber pe tot parcursul anului.

Acest proiect va fi prioritatea mea imediat ce voi prelua obligaţia de a administra corespunzător resursele Aradului.

Vă propun ca în această locaţie să dezvoltăm restaurante, cluburi şi baruri cu specific cât mai diferit şi cât mai atractiv, iar publicul să aibă acces aici fără să plătească nicio taxă.

Consider îndreptăţite taxele modice pentru acces în zona bazinelor deoarece întreţinerea corespunzătoare presupune costuri pe care le putem suporta cât mai puţin din bugetul local. Dar consider nejustificate taxele pentru acces în zona comercială pentru că este aceea care de fapt aduce venituri la bugetul local, crează locuri de muncă, competitivitate în serviciile oferite şi, mai ales, ne oferă tuturor posibilitatea de a petrece timp plăcut cu familia şi prietenii într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Arad.

Acest proiect poate beneficia de fonduri guvernamentale şi de fonduri europene nerambursabile, deci nu vom cheltui sume mari din bugetul local.

Programul meu de candidat înseamnă în primul rând cheltuirea cu eficienţă şi mare atenţie a bugetului local pentru a putea scădea taxele şi impozitele care acum sunt maximale, pentru a putea face investiţii în reţeaua de termoficare ca să putem scădea preţul gigacaloriei, pentru a construi o uzină de apă care să ducă la scăderea preţului apei potabile.

De asemenea, doresc să punem banii la vedere, pentru ca fiecare dintre dumneavoastră să ştie cum se cheltuie bugetul local. În acest sens, voi organiza dezbateri publice şi consultări la care vă voi invita şi vă voi încuraja să participaţi.

Stăpânirea Aradului trebuie să se oprească pentru că avem nevoie să simţim că în oraş se face administraţie, nu dominaţie.

Stimaţi arădeni, vă invit la vot în 5 iunie. Iar până atunci vă invit să vă gândiţi la cum putem avea schimbarea pe care ne-o dorim în ultimii ani.

Al dumneavoastră, Ionel Ciupe

se precizează într-un comunicat destinat arădenilor.

No Comments

Comments for Ionel Ciupe, candidatul ALDE la Primăria Arad: „Modernizarea Ştrandului Neptun este o urgenţă” are now closed.