Ionel Ciupe: ”Avem nevoie de o strategie pentru scăderea incidenței îmbolnăvirii de cancer”

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on februarie 13, 2015 with No Comments

Consilierul municipal Ionel Ciupe consideră că, în prezent, Aradul se află într-o situație dramatică în ceea ce priveşte sistemul de sănătate.

”Deţinem nefericitul loc întâi pe România la numărul de bolnavi de cancer. Însă, dincolo de datele statistice seci se petrece adevărata dramă, și anume în cazul celor peste 19.500 de persoane înregistrate ca suferind de diverse tipuri de cancer şi a familiilor lor. Dacă mai luăm în considerare şi faptul că suntem al treilea judet din ţară la incidenţa bolnavilor de diabet, bolilor cardiovasculare si TBC, atunci tabloul sănătăţii din Arad devine de-a dreptul cutremurător.

În calitate de liberal, de consilier, dar în primul rând în calitatea mea de cetăţean responsabil susțin că prioritatea numărul unu în Arad trebuie să fie sănătatea. Putem avea proiecte, planuri, putem întoarce asfaltul şi de două ori pe an pe toate străzile, atâta timp cat ocupăm primul loc în ţară la incidenţa bolilor de cancer. Acest fapt relevă o prioritizare greşită şi ineficientă  a problemelor de rezolvat în oraşul nostru.

Pe această linie, solicit administraţiei din municipiul Arad să prezinte cât mai urgent o strategie care să aibă în vedere un plan pentru scăderea incidenţei îmbolnăvirii de cancer. O primă etapă în acest sens ar fi punerea în aplicare a legii 215 – sect. II, art. 38, alin. 2, lit. O, lege care prevede acordarea de stimulente în natură şi bani în localităţile care au deficite  în spectrul medical.

Noi, cei din Partidul Liberal Reformator, vom susţine această cauză, şi totodată, cerem ministrului sănătăţii, Nicolae Bănicioiu să demareze un plan special pentru municipiul şi județul Arad, în lupta cu această boală necruţătoare.

Doresc să mai menţionez că începând de azi, PLR Arad a început  campania „Aradul – un municipiu sănătos !” a declarat Ionel Ciupe.

 

No Comments

Comments for Ionel Ciupe: ”Avem nevoie de o strategie pentru scăderea incidenței îmbolnăvirii de cancer” are now closed.