În atenţia persoanelor care beneficiază de ajutoare aimentare

Written by florin coita. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , , ,

Published on iulie 08, 2016 with No Comments

ajutoare

Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad aduce la cunoştinţa persoanelor care fac parte din categoriile menţionate în HG nr. 799/2014, respectiv:

  1. a) familiilor şi persoanelor singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. b) familiilor beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. c) şomerilor care beneficiază în condiţiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar stabilit conform prevederilor legale de până la 450 lei, inclusiv, şi şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. d) pensionarilor sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt de până la 450 lei/lună inclusiv;
  5. e) pensionarilor sistemului public de pensii, beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari, acordată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, al căror venit este de până la 450 lei/lună inclusiv;
  6. f) persoanelor beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, republicată, Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, cu modificările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri în afară de cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, ale căror cuantum cumulat este de până la 450 lei/lună inclusiv;
  7. g) persoanelor cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private.

Listele iniţiale de beneficiari ai programului POAD se completează prin introducerea persoanelor eligibile la data de 28 iunie 2016 – data distribuţiei ajutoarelor alimentare – dar care, din diverse motive, nu figurează pe aceste liste.

Înscrierea pe listele de completare se face în perioada 11.07.2016 – 29.07.2016,  în intervalul orar 8,00 – 17,00, atât la sediul DDAC Arad din Calea Radnei nr. 250, cât şi la depozitul situat în municipiul Arad, str. Pădurii nr. 24 (locaţie de unde se distribuie, în prezent, aceste ajutoare).

Pentru înscrierea pe liste, persoanele eligibile vor prezenta actul de identitate (B.I./C.I.) valabil, în original şi copie, precum şi documentul justificativ valabil, în original şi copie, care să ateste eligibilitatea persoanei.

Distribuirea alimentelor pentru persoanele eligibile înscrise pe listele în completare la listele iniţiale se va face numai după finalizarea distribuţiei pe baza listelor iniţiale.

 

 

 

No Comments

Comments for În atenţia persoanelor care beneficiază de ajutoare aimentare are now closed.