Ilie Cheșa: Ambrozia și țânțarii, „darurile” administrației Falcă-Bibarț pentru arădeni

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on iunie 30, 2020 with No Comments

 

Ilie Cheșa, președintele organizației municipale PSD Arad, atrage atenția asupra unui pericol major pentru cetățenii Aradului: ambrozia. Administrația liberală a Aradului a neglijat combaterea acestei periculoase plante, deși există legislație în domeniu care prevede inclusiv penalități substanțiale pentru cei care nu respectă prevederile menite să ducă la eradicarea ambroziei. Mai mult, încălzirea vremii aduce și țânțarii în Arad, care proliferează în lipsa unor măsuri eficiente de combatere.

 

„Ambrozia reprezintă un adevărat pericol pentru sănătate. Se cunoaște asta, dar observăm că administrația Falcă-Bibarț pare total dezinteresată de subiect. Prima etapă pentru combaterea ambroziei a trecut de mult, fără ca Primăria să fi făcut tratamentul necesar. Rezultatul este că ambrozia este prezentă pe spațiile verzi din Arad, punând la grea încercare pe arădenii care suferă de alergii. Pentru conducerea orașului, a fost mult mai important să împartă măști cu sigla PNL în timpul stării de urgență sau să danseze în grup pe scările Casei de Cultură a Sindicatelor decât să-și facă datoria și să stârpească ambrozia. Și parcă asta nu ar fi fost suficient, deja ne confruntăm și cu atacuri masive ale țânțarilor. Pentru că nici aceștia nu au fost combătuți la momentul potrivit. Acum, în plină campanie de imagine, probabil  că interimarul Călin Bibarț se pregătește să pedaleze într-un avion pentru a poza în „dujmanul” țânțarilor. Este tardiv, pentru că stropirea împotriva insectelor trebuia începută de mult, conform procedurilor. Țânțarii nu se retrag din Arad din stimă deosebită pentru domnul Bibarț-bormașină. Ei trebuie stârpiți eficient și profesionist. Dar cum putem vorbi despre profesionism atunci când ne referim la un grup de oameni și mă refer aici la un Călin Bibarț, un Sergiu Bîlcea și chiar un Gheorghe Falcă, care acum par prea preocupați de a concura între ei decât să fie dispuși să rezolve problemele adevărate ale arădenilor?”, a declarat Ilie Cheșa, președintele organizației municipale PSD Arad.

 

Biroul de Presă al PSD Arad

No Comments

Comments for Ilie Cheșa: Ambrozia și țânțarii, „darurile” administrației Falcă-Bibarț pentru arădeni are now closed.