Hărnicia exemplară a voluntarilor arădeni în pragul noului an școlar

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on septembrie 16, 2013 with No Comments

Adevărat exemplară s-a dovedit hărnicia voluntarilor Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad în pragul noului an școlar 2013-2014, căci ei au realizat un adevărat tur de forță, fizică și psihică, prin școlile și grădinițele județului nostru în ultima săptămână, respectiv între 9-14 septembrie 2013.

Se știe că voluntariatul corespunde unei cerințe interioare de a ajuta pe cei din jur, dar și unei disponibilități native de a fi deschis la nevoile și problemele celorlalți. Numai voluntarii cu vocație pot munci însă într-un ritm alert și neîntrerupt timp de o săptămână întreagă, așa cum s-a întâmplat cu cei 20 de tineri extraordinari care au pictat, șase zile la rând, 6-8 ore pe zi, interioarele mai multor clase pregătitoare și grădinițe care le-au solicitat ajutorul.

A fost mult efort și multă străduință din partea voluntarilor arădeni, care au vrut să se implice în realizarea unui ambient cât mai plăcut pentru preșcolarii și școlarii mici care pășesc în ziua de 16 septembrie, cu emoție, pe poarta grădiniței sau a școlii pe care o frecventează.

Astfel, s-au bucurat de prezența și talentul artistic al voluntarilor DDAC următoarele instituții de învățământ de pe raza județului nostru: Grădinița P.P. 2 din Arad, Școala Gimnazială din Frumușeni (clasa pregătitoare), Școala Gimnazială din Vladimirescu (clasa pregătitoare), Școala Gimnazială din Cicir (clasa pregătitoare), grădinița din Sânleani, Școala Gimnazială din Șofronea (clasa pregătitoare, clasele I-IV) și Școala Gimnazială din Sâmpetru German. Mulțumim voluntarilor DDAC pentru extraordinarul lor efort, îi felicităm pentru reușită și le dorim să aibă energie pentru toate proiectele din viitor!

 

No Comments

Comments for Hărnicia exemplară a voluntarilor arădeni în pragul noului an școlar are now closed.