Glad Varga(PNL): “Solicit sancţiuni drastice pentru depozitarea deşeurilor în locuri nepermise!”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on mai 25, 2017 with No Comments

Deputatul Glad Varga a luat atitudine faţă de poziţia colegilor parlamentari care au respins, la vot, amendamentele formulate la Legea 211/2011, privind regimul deşeurilor.

Asistăm nepăsători la faptul că zilnic, la periferia localităţilor, apar deşeuri, dar atunci când avem ocazia să schimbăm lucrurile, ne dăm un pas în spate. Nu înţeleg atitudinea colegilor deputaţi care nu au dorit înăsprirea sancţiunilor pentru cei care abandonează deşeuri pe domeniul public sau privat. Am depus un amendament prin care să se dispună o măsura complementară la amendă, respectiv instituirea obligaţiei ca persoana ce a fost prinsă că a aruncat, abandonat deşeurile să cureţe zona”, a declarat deputatul Glad Varga.

Parlamentarul arădean este de părere că atitudinea oamenilor de a arunca gunoaie este încurajată de amenzile mici. „Vedem tot mai des deşeuri provenite din demolări şi construcţii, deşeuri în zona pădurilor şi parcurilor, la intrări şi ieşiri din localităţi. Aceste «depozite» neautorizate apar deoarece, în prezent, amenda este de 1000 lei, care, plătită în 48 de ore, devine 500 lei. Practic, e mai ieftin să plăteşti amendă şi să arunci gunoiul pe străzi lăturalnice, în pădure sau la marginea localităţii decât să trimiţi aceste deşeuri spre eliminare. Dacă ne dorim o Românie curată şi ecologică, dacă vrem să respectăm mediul, ne trebuie măsuri concrete şi aspre, nu doar declarative.

Eu propun ca aceste sancţiuni să fie drastice, care să ducă până la confiscarea autovehicului pentru persoanele care încalcă flagrant această prevedere mai mult de 3 ori într-un an”, a mai completat deputatul arădean.

No Comments

Comments for Glad Varga(PNL): “Solicit sancţiuni drastice pentru depozitarea deşeurilor în locuri nepermise!” are now closed.