Gheorghe FALCĂ – „S-a ajuns la un acord inter-instituțional privind REACT-UE: un exemplu al politicii de coeziune ca parte din redresare.”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on noiembrie 18, 2020 with No Comments

Europarlamentarul PPE/PNL, Gheorghe FALCĂ a lucrat în calitate de raportor din partea grupului politic PPE în comisia pentru muncă a Parlamentului European, la acordul privind REACT-UE. Acum, instituțiile europene au ajuns la un acord provizoriu privind acest mecanism de sprijin.

„Miercuri, 18 noiembrie, Parlamentul European și Consiliul au încheiat negocierile privind acordarea de asistență pentru stimularea pierderilor economice, ca răspuns la pandemia COVID-19 și consecințele sale sociale. De asemenea se are în vederea și pregătirea unei redresări ecologice, digitale și rezistente a economiei Uniunii Europene. Totodată urmărim implementarea de resurse UE suplimentare și măsuri pentru atenuarea efectelor imediate ale crizei COVID-19”, a transmis europarlamentarul Gheorghe FALCĂ.

În următorii doi ani, prin instrumentul REACT-UE vor fi furnizate 47,5 miliarde EUR. Resursele vor fi puse la dispoziție prin intermediul fondurilor structurale ale UE, cu 37,5 miliarde EUR alocate pentru 2021 și 10 miliarde EUR pentru 2022.

„Operațiunile acoperite de acord ar trebui să fie eligibile de la 1 februarie 2020, de când a început criza pandemică. Un aspect pentru care am insistat în cadrul negocierilor între grupurile politice din comisia pentru muncă. Mai mult, țărilor din Uniunea Europeană li se va permite să utilizeze aceste resurse suplimentare până la sfârșitul anului 2023, dincolo de propunerea inițială a Comisiei care prevedea ca termen finalul anului 2022. Resursele vor fi alocate în conformitate cu principiul parteneriatului, implicând autoritățile locale și regionale, precum și organismele relevante care reprezintă societatea civilă și partenerii sociali. Investițiile se vor concentra pe sectoarele cele mai afectate de impactul economic al pandemiei, fiind disponibilă o rată de prefinanțare de 11% din resursele suplimentare alocate programelor pentru anul 2021. Cert este că sprijinul UE trebuie să fie mai vizibil, iar activitățile legate de utilizarea resurselor suplimentare să conțină o referință privind finanțarea ca parte a răspunsului Uniunii la pandemia COVID-19.

Anul 2020 este fără îndoială anul de întrerupere al UE, dar și anul reparațiilor. REACT-EU este un exemplu al politicii de coeziune care face parte din redresare. Această finanțare va veni ca o gură de oxigen pentru toate țările europene. Sperăm că diviziunile interne din Consiliu să fie depășite pentru a permite distribuirea fluxului de fonduri de redresare în UE”, a explicat europarlamentarul Gheorghe FALCĂ.

No Comments

There are currently no comments on Gheorghe FALCĂ – „S-a ajuns la un acord inter-instituțional privind REACT-UE: un exemplu al politicii de coeziune ca parte din redresare.”. Perhaps you would like to add one of your own?

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.