Gheorghe Falcă: „Iustin Cionca, un câştig indiscutabil”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on mai 26, 2014 with No Comments

Gheorghe Falcă, preşedintele PDL Arad, a făcut o radiografie a alegerilor, pentru Parlamentul European, desfăşurată duminică, 25 mai 2014. „Ţin să mulţumesc în primul rând cetăţenilor, colegilor de partid, dar şi competitorilor pentru modul cum s-au desfăşurat aceste alegeri. A fost o campanie curată şi civilizată, aşa cum este normal să fie”, a declarat Gheorghe Falcă. Liderul democrat-liberalilor arădeni a analizat rezultatul alegerilor pe toate cele trei paliere: cel european, cel naţional şi cel local, având câte o concluzie pentru fiecare dintre subiectele abordate.

Gheorghe Falcă despre:

Iustin Cionca: „În urma acestor alegeri, Aradul a câştigat un lider judeţean. Iustin Cionca a dovedit că a devenit om politic cu veleităţi judeţene, a trecut de stadiul de primar de oraş sau deputat de colegiu. A crescut foarte mult şi, indiscutabil, este produsul cel mai bun al nostru, al arădenilor, în această competiţie pentru europarlamentare”

Faptul că Aradul nu are un euroaprlamentar: „Din cauza politicienilor arădeni, Aradul nu are un europarlamentar. Eu am mai spus-o şi o spun, dacă eşti om politic responsabil trebuie să te gândeşti în primul rând la arădeni, mai apoi la interesele de moment ale partidului şi la persoanele cărora le eşti dator cu voturi”

Rezultatele din Europa: „Pot să vă spun că, în urma alegerilor din întreaga Uniune Europeană, preşedintele Comisiei Europene va fi Jean-Claude Juncker, un apropiat al României, reprezentant al Grupului Parlamentar al Popularilor Europeni, care a deţinut de mai multe ori funcţia de premier al Luxemburgului. Este un rezultat important pentru România prezenţa unui om de dreapta la conducerea Comisiei Europene”

Decizia PNL de a adera la PPE: „Felicit decizia liberalilor de a intra în Partidul Popular European, adică în dreapta politicii europene. S-a reparat greşeala din 2000, când PNL a aderat la ALDE, adică la liberalii europeni, care cochetează acum cu stânga. Prin decizia de acum, delegaţia României în Parlamentul European se echilibrează doctrinar, cu un avantaj pentru dreapta. Vom putea, astfel, să propunem numele viitorului comisar european român, care pentru binele României trebuie să fie de dreapta”

Rezultatul alegerilor din Arad: „Pot să spun că la Arad parteneriatul de dreapta a avut câştig de cauză în faţa stângii. PDL şi PMP au, împreună, peste 29%, în timp ce PSD cu PC şi cu UNPR au întrunit doar 27%. Dacă la aceste calcule adăugăm aportul în procente al PNL şi chiar al Forţei Civice, observăm că Aradul a rămas consecvent, adică de dreapta. În plus, în cadrul PDL, suntem printre primele filiale din ţară, împreună cu organizaţia judeţeană Alba, în timp ce, la Arad, Alianţa PSD-PC-UNPR, este din nou ultima, între filialele lor.

Unificarea dreptei şi campania pentru Preşedinţia României: „Sunt un adept al unificării dreptei de mai multă vreme. Aceste alegeri definesc foarte clar calculele care privesc viitorul preşedinte al României. Actualmente, stânga se situează la 38 de procente şi foarte greu va mai creşte faţă de acest scor. Potenţialul de creştere îl are întotdeauna Opoziţia, după cum se ştie. Dacă Opoziţia se unifică şi vine în întâmpinarea cetăţenilor cu opţiuni de dreapta, atunci e clar că vom avea un preşedinte al României din zona de dreapta. Unificată, dreapta câştigă alegerile, dezbinată, lasă cale liberă stângii, care va câştiga în mod natural alegerile pentru Preşedinţie. De aceea este importantă unificarea dreptei”

No Comments

Comments for Gheorghe Falcă: „Iustin Cionca, un câştig indiscutabil” are now closed.