Gheorghe Falcă: “Cetatea Aradului şi clădirea Poliţiei de Frontieră trebuie să devină a municipalităţii”

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on septembrie 21, 2013 with No Comments

Gheorghe Falcă, primarul municipiuluiArad, a prezentat într-o conferinţă de presă subiectele abordate la întâlnirea de la Bucureşti la care au participat miniştrii şi premierul Victor Ponta. Acesta a ţinut să precizeze că de la întânire au lipsit reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai Ministerului Finanţelor Publice.

În acest sens edilul şef a Aradului a declarat că a încercat să discute cu fiecare ministru în parte despre unele clădiri din Arad care se doresc a fi trecute în administrarea primăriei. Este vorba despre trecerea Cetății Aradului în administrarea municipalității, a unităţii militare în care îşi desfăşoară activitatea Poliția de Frontieră şi a unor baze sportive. „În cadrul întâlnirii cu premierul și cu miniștrii i-am informat despre faptul că imobilul în care îşi desfăşoară activitatea Poliţia de Frontieră este folosit doar în proporţie de 20 la sută de respectiva instituţie. De aceea, am solicitat trecerea imobilului în domeniul public al municipalităţii, pentru a fi mutată acolo Şcoala Generală «Mihai Eminescu». Voi avea o discuţie şi cu ministrul Administraţiei şi Internelor pe acest subiect. Le-am spus că Prefectura doreşte să mute acolo Serviciul Paşapoarte. Acest lucru dovedeşte că parlamentarii USL de Arad s-au ocupat să obţină acea clădire pentru fi mutat acolo serviciul respectiv, ci nu şcoala”, a precizat Gheorghe Falcă.

Acesta a mai declarat că s-a vorbit despre Legea Poliţiei Locale, unde s-a cerut acordarea dreptului la hrană poliţiştilor locali, precum şi trecerea birourilor de circulaţie şi ordine publică din municipiile reşedinţă de judeţ din subordinea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei în subordinea Poliţiei Locale. De asemena, se doreşte ca baza sportivă de la Riviera să fie trecută în administrarea municipalităţii, dar şi Sala Polivalentă. Gheorghe Falcă a vorbit cu ministrul Tineretului și Sportului despre înființarea unui Centru Sportiv Național. „Fiind un oraș situat la graniţă s-ar putea organiza aici competiţii internaţionale”, a afirmat Gheorghe Falcă.

Întâlnirile dintre primar şi miniştrii vor continua săptămâna viitoare când va avea loc o  întrevedere cu ministrul Apărării pentru a stabili suma pe care municipalitatea trebuie să o investească în modernizarea unităţi militare din Gai, dar şi cu ministrul Administraţiei şi Internelor pentru preluarea clădirii în care funcţionează Poliţia de FrontierăArad.

No Comments

Comments for Gheorghe Falcă: “Cetatea Aradului şi clădirea Poliţiei de Frontieră trebuie să devină a municipalităţii” are now closed.