Florin Tripa (PSD): „Drumul Arad – Felnac, o nouă probă de incompetenţă din partea PNL!”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 03, 2015 with No Comments

tripa

Lucrările la drumul judeţean Arad – Felnac au început cu stângul. În asfaltul turnat recent au apărut deja fisuri şi gropi. „Prezentăm astăzi câteva fotografii primite de la cetăţeni din zonă, care aşteptau cu nerăbdare reabilitarea drumului judeţean. Acum, cu toţii sunt dezamăgiţi şi ne-au cerut să intervenim. De altfel, PNL şi-a arătat de mai multe ori incompetenţa, cu privire la acest drum judeţean. Anul trecut, au primit finanţare aproape integral pentru reabilitarea drumului din partea Guvernului, dar nu au fost în stare să organizeze o licitaţie corectă. Banii au fost realocaţi către alte investiţii în judeţ. Apoi, nu au fost în stare să formuleze le timp o solicitare pentru a accesta bani prin PNDL în acest an. Lucrările au început din fonduri proprii ale CJA, pentru a ajunge la stadiul minim de execuţie de 5% şi pentru a primi finanţare de la Guvern. Din păcate, atunci când banii vor veni, vor fi folosiţi de aceiaşi incompetenţi care fac lucrări de mântuială. Încercăm acum să tragem un semnal de alarmă, poate cei de la CJA se trezesc până nu este prea târziu şi drumul Arad – Felnac va fi reabilitat în aşa fel încât să fie exploatat optim pentru mai mult timp”, a spus consilierul judeţean Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.

No Comments

Comments for Florin Tripa (PSD): „Drumul Arad – Felnac, o nouă probă de incompetenţă din partea PNL!” are now closed.