Florin Tripa: „Politrucul Bîlcea și-a pierdut busola și se ocupă de orice, mai puțin de problemele de la CJA“

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on ianuarie 30, 2019 with No Comments

Vicepreședintele CJA Sergiu Bîlcea, cunoscut mai nou și ca GPS2, încearcă să iasă din nou din anonimat cu proiecte care nu au nicio legătură cu el. De data aceasta, Bîlcea e preocupat de bazinul Delfinul și Sala Polivalentă, deși atribuțiile sale ar fi repararea drumurilor județene, care arată ca după război.

„Copia nereușită a lui Falcă aruncă în spațiul public tot felul de fumigene, poate uită lumea cât de prost administrează județul alături de Marinel Cionca. După ce și-a pierdut GPS-ul prin drumurile înzăpezite ale județului, Bîlcea se dă mare specialist în bazine de înot și săli de sport. Tocmai el, care îl imită atât de slab pe tătucul Falcă, ne vorbește despre reabilitarea sălii polivalente și a bazinului de înot, când șeful său nu e în stare să bage apă în noul bazin de polo, realizat pe banii Companiei Naționale de Investiții, care stă închis și acum, deși e finalizat din vară.

Cu așa politruci la conducerea județului și municipiului, nici nu e de mirare că drumurile județene sunt printre cele mai proaste din țară, că se pierd proiecte pe bandă rulantă, că nu se fac investiții deși există zeci de milioane de euro la dispoziția CJA din fonduri europene și guvernamentale, că nu sunt în stare nici măcar să ducă la bun sfârșit o banală deszăpezire “, spune deputatul PSD Florin Tripa.

Biroul de Presă al PSD Arad

 

No Comments

Comments for Florin Tripa: „Politrucul Bîlcea și-a pierdut busola și se ocupă de orice, mai puțin de problemele de la CJA“ are now closed.