Florin Tripa cere lămuriri privind îngheţarea proiectului legat de achiziţia de aparatură medicală

Written by florin coita. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on mai 09, 2016 with No Comments

Tripa-9 mai 2016

Consilierul judeţean Florin Tripa îi cere public preşedintelui CJA Adrian Ţolea lămuriri cu privire la motivul exact al pierderii finanţării europene de 5 milioane de Euro, din cauza faptului că nu a continuat şi finalizat proiectul legat de dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

„Când vorbesc depre lămuriri nu mă refer la focul de paie iscat de atât de mediatizata amendă de 80.000 lei, înjumătăţită peste noapte, aplicată Consiliului Judeţean de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP).Aici discut despre motivaţia reală pentru care domnul Ţolea a dispus cu bună ştiinţă îngroparea a 5 milioane de euro destinaţi proiectului.Ţin să precizez din start că PSD Arad prin consilierii săi judeţeni nu a votat aşa ceva în plen, aşa că răpunderea apasă doar pe umerii preşedintelui CJA şi a echipei PNL.Aşa că vreau, în numele transparenţei publice pe care o datorăm cetăţenilor, să ne spună domnul Ţolea care este numele firmei din sectorul privat care a avut de câştigat prin sistarea şi nefinalizarea proiectului legat de dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.Cât priveşte pierderile, Consiliul Judeţean a spus adio chiar la 6 milioane de euro, bani europeni, dacă stăm bine să socotim.Beneficiile le ştie doar Adrian Ţolea şi ele sunt cuantificabile doar în zona privată despre care pomeneam.Păgubiţi, ca de obicei sunt arădenii pentru care PDL-PNL nu a arătat niciodată vreun dram de respect.” spune consilerul judeţean Florin Tripa

No Comments

Comments for Florin Tripa cere lămuriri privind îngheţarea proiectului legat de achiziţia de aparatură medicală are now closed.