Florin Mariș (PNL): “PSD recunoaște că autostrăzile și pasajele nu sunt prioritare pentru ei! ”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on iulie 07, 2017 with No Comments

 

„Așa cum ne-am așteptat, PSD nu are nici cea mai mică intenție de a definitiva rețeaua de autostrăzi. Pentru social-democrați autostrăzile nu sunt importante, ele pot să mai aștepte, pesemne că cei din PSD circulă cu avionul sau elicopterul, nu pe drumurile naționale. Adică milioane de români își distrug mașinile pe șoselele neadecvate care sunt în țară, mulți își pierd viața din cauza drumurilor proaste, iar România pierde investitori pentru că marile companii producătoare nu vor să investească într-un stat fără infrastructură adecvată.

Îmi aduc aminte una dintre promisiunile social-democraților din noiembrie anul trecut: PSD împânzește țara cu autostrăzi, iată că după ce au câștigat alegerile tot PSD este cel care spune că autostrăzile pot să mai aștepte.

Aradul așteaptă din 2012 ca Guvernul PSD să finalizeze pasajele. Fifor și Căprar au promis în fiecare lună că  vor demara lucrările cât de curând. Însă odată ajuns în Senat și mai apoi la ministerul Economiei, Fifor a uitat cu desăvârșire de Arad, pasajele și promisiunile din campanie.

La fel cum la nivel național PSD ne spune că autostrăzile nu sunt o prioritate pentru ei, la nivel local pasajele pot să mai aștepte mult și bine!

Important este să nu uităm la următoarele alegeri de toate aceste minciuni electorale și să le spunem că mandatele lor pot să mai aștepte!” a declarat Florin Mariș, consilier local PNL

 

 

No Comments

Comments for Florin Mariș (PNL): “PSD recunoaște că autostrăzile și pasajele nu sunt prioritare pentru ei! ” are now closed.