Festivalul Internațional de povești Magia Cuvântului

Written by admin. Posted in Cultura

Tagged: , ,

Published on martie 11, 2019 with No Comments

Festivalul internațional de povești Magia Cuvântului un spectacol unic în România, aflat acum la a a opta ediție, este un proiect inițiat de către Asociația Magia Cuvântului în colaborare cu Biblioteca Județeană  „Alexandru D. Xenopol“ . „Vom avea invitați povestitori profesioniști din India, Portugalia și România. Pentru această ediție, vom pregăti copiilor povești frumoase și interesante cu învățăminte, din sfera poveștilor de înțelepciune. Așa că  nu mai adaug decât atât: dragi părinți, bunici, cadre didactice și copii nu uitați: în perioada 28-31 martie vă așteptăm cu drag în diferite locații: la Teatrul de Marionete, la Sala Ferdinand din  cadrul Primăriei Arad. la diferite școli din municipiu și județ și, bineînțeles la Biblioteca Județenă «Alexandru D. Xenopol» Arad, ca să intrăm în minunata lume a poveștilor“, a precizat Mihaela Blaga, organizatoarea acestui eveniment. Această a opta ediție are și câteva premiere. Astfel, Jeeva Raghunath invitata specială din India va fi prezentă pentru prima  data în România.  Este deopotrivă povestitor și autoare de cărți.  Pionieră a mișcării de povestiri din statul Tamil Nadu, a reprezentat țara ei la diferite festivaluri din întreaga lume. A fost distinsă cu premiul „Cel mai bun antreprenor“ pentru contribuția în arta povestitului și „Pride of Asia“ acordată de Universitatea Surinra Rajabhat,  din Surin(Thailanda). A scris zece cărți de povești pentru copii și a tradus peste 65 de cărți ilustrate din  engleză  în limba tamilă. La această ediție a festivalului Magia Cuvântului va fi prezent și Pedro Lopes din Portugalia. Este implicat în storytelling din 2005 și a participat la diferite festivaluri în Portugalia, Polonia, Spania, Germania, România și Iran. Nu în ultimul rând la eveniment vor fi și povestitorii Giorgiana Popan din Arad și Petre Crăciun.

No Comments

Comments for Festivalul Internațional de povești Magia Cuvântului are now closed.