Festivalul de la Bulci reînvie atmosfera anilor 60 – 70. Vine Mircea Vintilă!

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , , , ,

Published on iulie 30, 2014 with No Comments

 

Iubitorii de simplitate şi frumos sunt aşteptaţi în acest sfârşit de săptămână (1 şi 2 august 2014) la Bulci, unde va avea loc cea de a şasea ediţie a „Maris Fest”. Potrivit organizatorilor, care au susţinut o conferinţă de presă, şi această ediţie îşi propune să reînvie spiritul anilor 60 – 70: vor fi două zile în care se va cânta folk şi se va sta cu cortul, în amfiteatrul natural de lângă Castelul Mocioni. Spectacolele, programate vineri şi sâmbătă seara, vor continua la foc de tabără iar cântecele se vor auzi până târziu, în noapte.

Pe scena de la Bulci vor urca, sâmbătă, nume mari ale folk-ului românesc: Mircea Vintilă, Marius Baţu, Mircea Bodolan şi Adrian „Puiu” Ivaniţchi, alături de cunoscuţii Nelu Pitic, Daniel Julean şi Trupa de Serviciu, precum şi surorile Ana şi Maria Jula.

Vineri, va debuta în faţa publicului Felix Alin Bejan, urmat de grupul AMA, Vasile Gondoci, Old Lady’s Band şi Nova Band – capul de afiş al serii.

Organizatorii evenimentului sunt: Centrul Cultural Judeţean Arad şi Primăria Bata, alături de partenerii tradiţionali – NewsAr.ro, Port Arthur – şi, începând din acest an, Selin’s.

No Comments

Comments for Festivalul de la Bulci reînvie atmosfera anilor 60 – 70. Vine Mircea Vintilă! are now closed.