Femeile social-democrate au stabilit sănătatea şi educaţia domenii prioritare pentru accesarea fondurilor europene

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on mai 25, 2015 with No Comments

Organizația Femeilor Social Democrate a adoptat o rezoluție prin care solicită stabilirea sănătăţii şi educaţiei ca priorități naționale orizontale în programele care asigură accesarea fondurilor nerambursabile europene în România. Potrivit rezoluţiei, intervenția din asistența financiară nerambursabilă europeană trebuie concentrată pe proiecte naționale care să rezolve în mod eficient și eficace probleme de sistem. OFSD a propus pentru buna derulare a proiectelor de calitate cu finanțare europeană pregătirea unui sistem îmbunătățit de evaluare a proiectelor. Potrivit documentului, este de dorit ca un număr cât mai mare din proiectele și măsurile plătite din bugetul național să fie eligibile și decontate din asistența financiară nerambursabilă alocată de Uniunea Europeană României în perioada 2014-2020. „Ne propunem ca atât autorităţile locale cât şi organizaţiile non-guvernamentale să fie informate şi pregătite să acceseze fondurile europene. Este important să îmbunătăţim informarea cu privire la programele de finanțare gestionate direct de Comisia Europeană, în special cele care vizează zona socială. Rezoluţia adoptată are ca scop implicarea OFSD, la nivel profesional şi politic, pentru a pune în aplicare aceste măsuri şi pentru a contribui la accesarea de fonduri europene cu prioritate pentru domeniile pe care le considerăm prioritare: sănătatea şi educaţia”, a spus Alexandra Braica, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Rezoluţia a fost adoptată în urma dezbaterii organizate în interiorul Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD), cu prilejul Comitetului Executiv Național derulat în perioada 22-23 mai.

 

No Comments

Comments for Femeile social-democrate au stabilit sănătatea şi educaţia domenii prioritare pentru accesarea fondurilor europene are now closed.