Expoziție de artă iconografică și decorativă la Camera de Comerţ din Arad

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on decembrie 18, 2019 with No Comments

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad găzduieşte în următoarea perioadă expoziția personală a profesorului Corneliu Artimon, „Icoana și Satul Românesc”.

Expoziţia poate fi vizitată la sediul instituţiei de pe strada Cloşca, nr. 5 în perioada:

18-20 decembrie 2019, 8-10 ianuarie 2020 , 13-17 ianuarie 2020, în intervalul orar 8-16:30.

Exponatele cuprind 26 de icoane pe sticlă și 30 de lucrări de artă decorativă executate de profesorul Artimon. Icoanele, în tehnica tempera și acryl, sunt lucrări pictate începând cu anul 2001, expoziția subliniind astfel stilul caracteristic al autorului pe parcursul a 20 de ani de creație artistică. Lucrările de artă decorativă provin din costume populare din zonele Ineu-Șicula și Valea Mureșului cu o vechime de peste 80 de ani. Fragmente din costumele inițial deteriorate în mare proporție, au fost puse în valoare creând motive decorative aplicate pe suport de lemn.

Expoziția celebrează nu doar arta iconografică și populară, ci și aniversarea de 80 de ani a artistului Corneliu Artimon. Cu o experiență de peste 40 de ani în învățământ, Corneliu Artimon a început să picteze icoane abia după revoluție, când înființează și cercul de iconografie ortodoxă la Palatul Copiilor din Arad, făcându-se cunoscut cu elevii săi atât pe plan local, dar și național și internațional prin numeroasele expoziții unde obțin binemeritate premii. În paralel cu activitatea didactică la clasă, dar și după ieșirea la pensie, împreună cu mai mulți colegi pictori și restauratori, contribuie la restaurarea și pictarea unor lăcașe de cult din Arad, Timiș, Bihor și Ungaria. De asemenea, restaurează icoane de mare valoare care se găsesc acum în lăcașe de cult și colecții particulare din țară și străinătate.

Prin Icoană m-am regăsit, descoperind o lume de frumuseţe, de armonie şi bucurie, dar şi acea notă de nostalgie şi tristeţe, înţelegând că lumina învinge definitiv întunericul şi suferinţa”. (Corneliu Artimon).

No Comments

Comments for Expoziție de artă iconografică și decorativă la Camera de Comerţ din Arad are now closed.