Era online la Urbanism

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , ,

Published on februarie 23, 2018 with No Comments

De aproape patru luni de zile, Primăria municipiului Arad eliberează certificate de urbanism şi autorizaţii de construcţii, precum şi prelungiri ale acestor documente, online. Ineditul este că în momentul în care documentul este finalizat, prin intermediul unui sistem de informare online, primul din ţară cu transmitere automată şi cod de bare QR cod, cetăţeanul este anunţat că poate să-şi ridice documentul solicitat.

Beneficiarul va putea folosi acest mesaj cu cod de bare în colaborarea sa cu

Primăria şi nu numai. Accesul la toate informaţiile conţinute de acest cod QR se obţin printr-o simplă scanare a lui cu ajutorul unui dispozitiv de imagine precum o cameră foto sau un scaner, deși cea mai comună metodă este camera smartphone-ului și o aplicație specializată pentru scanarea codurilor QR.

Aradul cred că este singurul oraș din țară care emite autorizații de construcție online. În România, Clujul a mai emis certificate de urbanism online. În viitorul apropiat intenţionăm să organizăm o întâlnire cu reprezentanţii filialei arădene a Ordinului Arhitecţilor din România pentru a le prezenta acest serviciu.”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Receptivi la tot ce este nou, arădenii au profitat de acest nou sistem astfel că până în prezent au fost eliberate peste 400 autorizaţii de construcţii şi aproape 600 certificate de urbanism on-line.

No Comments

Comments for Era online la Urbanism are now closed.