Dumitru Enăchiuc: ”USL şi obsesia Televizorului”

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , , , , ,

Published on august 20, 2013 with No Comments

Majoritatea ieşirilor mediatice ale reprezentanţilor PSD arată clar neputinţa politică de care aceştia dau dovadă. Un ultim exemplu este dat de declaraţia consilierului judeţean Ioan Gligor, care acuză conducerea Consiliului Judeţean pentru că a adoptat „o serie de decizii discreţionare şi aberante”, dând ca exemplu deconectarea cabinetelor medicilor din Spitalul judeţean de la serviciile de cablu TV.

„Este un exemplu clar al modului în care înţeleg reprezentanţii USL să facă administraţie. În fapt, această «deconectare» este una temporară deoarece se execută lucrări de modernizare la Unitatea de Primire Urgenţe, aceste lucrări afectând cablul de transmitere a serviciului TV. În fond, cred că populaţia aşteaptă de la personalul medical şi mai ales de la administraţia judeţeană o creştere a calităţii actului medical, nu o veşnică obsesie faţă de televiziune, fie că e vorba de cablul TV, fie de Guvernul TV al premierului Ponta”, a declarat consilierul judeţean Dumitru Enăchiuc.

Consilierul PDL este contrariat de declaraţiile colegului său din Consiliul Judeţean. „Domnul Ioan Gligor, împreună cu colegii săi din USL, a votat pe bandă rulantă împotriva investiţiilor de la Spitalul Judeţean. Este o dovadă de ipocrizie să votezi împotriva dezvoltării Spitalului Judeţean, fie că a fost vorba de modernizarea unor secţii, de dotări cu aparatură medicală sau de alte investiţii, iar acum să le plângi de milă medicilor. Practic, le-a făcut un deserviciu medicilor deoarece opinia publică înţelege că medicii stau doar în faţa televizoarelor. Eu cred că Aradul are medici buni şi rămâne ca şi noi, Consiliul Judeţean, deci şi domnul Gligor, să facem tot posibilul ca să oferim medicilor toate condiţiile pentru a-şi practica profesia”, a mai afirmat Enăchiuc.

De asemenea, Dumitru Enăchiuc îi atrage atenţia lui Ioan Gligor să conştientizeze faptul că USL este la guvernare. „Dumnealui, împreună cu colegii din USL, ar trebui să atragă fonduri de la Guvern pentru Spitalul Judeţean, nu să fie preocupat de subiecte minore, cum ar fi întreruperea temporară a cablului TV sau alte asemenea subiecte”, a completat Dumitru Enăchiuc.

No Comments

Comments for Dumitru Enăchiuc: ”USL şi obsesia Televizorului” are now closed.