Drumurile Arad-Şiria-Pâncota-Buteni şi Sânpetru German-Gelu intră în lucru!

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on decembrie 08, 2016 with No Comments

drum_judet1

Consiliul Judeţean a făcut astăzi un pas important pentru reabilitarea unuia dintre cele mai importante drumuri judeţene: Arad-Buteni! Finanţarea proiectului tehnic pentru realizarea investiţiei necesare a trecut de votul consilierilor. De asemenea, odată cu acest obiectiv, se va reabilita şi unul dintre cele mai importante drumuri de legătură dintre judeţele Arad şi Timiş, între localităţile Sânpetru German (jud. Arad) şi Gelu (jud. Timiş).

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, dl. Sergiu Bîlcea a declarat, la finalul şedinţei de astăzi: „Reabilitarea acestor două tronsoane, şi mai ales a drumului judeţean Arad-Buteni, reprezintă una dintre marile provocări pe care ni le-am asumat în mandatul nostru administrativ. Am spus în luna iunie că drumurile judeţene reprezintă prioritatea noastră, şi iată că am trecut, de la vorbe, la fapte. Avem însă şi alte trei direcţii de investiţii în drumuri, pe care le vom accesa anul viitor. Este vorba de reţeaua transfrontalieră, de la Nădlac la Vărşand, despre drumurile judeţene cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Regională şi, a patra categorie, drumuri judeţene reabilitate din resurse proprii”.

În anul 2013, Guvernul retrăgea finanţarea pe Programul Naţional de Dezvoltarea Infrastructurii, prin care judeţul Arad ar fi reabilitat din fonduri naţionale 307 km de drumuri judeţene. Acum, conducerea Consiliului Judeţean a identificat alte surse de finanţare pentru ca în următorii ani cei peste 300 de km să intre în reparaţii şi să se transforme, din „Drumuri ale Morţii” într-o reţea de infrastructură de bună calitate.

Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că CJ Arad va investi cu prioritate, în domeniul drumurilor judeţene, pe următoarele trasee: Arad – Șiria – Pâncota – Buteni, Sânpetru German – Gelu (TM), Centura Sud Est Arad, Nădlac – Peregu Mare – Pecica, Pecica – Turnu, Curtici – Macea – Sânmartin – Socodor, Socodor – Nădab, Grăniceri – Pilu, Zerind – Vărșand, Mișca – Apateu -Berechiu, Dieci – Dezna, Sânmartin – Șimand – Olari – Caporal Alexa, Nădab – Sintea Mică – Zărand – Seleuș – Șicula, Gurahonț – Dieci – Buteni, şi alte tronsoane, care acum sunt în studiu de oportunitate.

 

 

Notă:

Pentru drumurile judeţene DJ 709 Arad-Şiria- Pâncota şi DJ 792C Pâncota-Buteni, respectiv DJ 709E Sânpetru German-limită judeţ Timiş (localitatea Gelu) s-a solicitat finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, axa prioritară 6. Valoarea totală este de 34,3 milioane Euro.

No Comments

Comments for Drumurile Arad-Şiria-Pâncota-Buteni şi Sânpetru German-Gelu intră în lucru! are now closed.