Drumul Curtici-Macea-Sânmartin a fost finalizat

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on februarie 21, 2022 with No Comments

Astăzi a început recepția drumului județean Curtici-Macea-Sânmartin, cu o lungime de 8,6 kilometri. Valoarea lucrărilor la drumul județean Curtici-Macea-Sânmartin a fost de 10 milioane de lei. Lucrările la acest drum au fost realizate de compania PORR.

„Modernizarea acestui drum face parte din proiectul transfrontalier care mai cuprinde Centura de Nord-Sud a Curticiului, cât și tronsoanele Sânmartin-Socodor și Socodor-Nădab. De asemenea, în zonă s-au mai modernizat drumurile Macea-Dorobanți și Sânmartin-Grăniceri, iar drumul Sânmartin-Șimand-Olari-Caporal Alexa se află în lucru. În concluzie, Consiliul Județean Arad a realizat în zona Macea-Sânmartin o rețea de drumuri sigure, care oferă posibilități de deplasare moderne”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Pentru locuitorii din Curtici, Macea și Sânmartin reprezintă o zi istorică, deoarece au trecut mai bine de 30 de ani de când acest drum a fost reabilitat ultima dată. Ciprian Otlăcan, primarul comunei Macea, a afirmat că „Mă bucur că după o așteptare atât de lungă și acest drum a fost finalizat. Ambele localități ale comunei, atât Macea, cât și Sânmartin, vor beneficia de acest drum modernizat, contribuind astfel la dezvoltarea întregii zone”. De asemenea, Bogdan Ban, primarul orașului Curtici, a declarat că „În calitate de partener al Consiliului Județean Arad în proiectul Centura Ocolitoare Nord-Sud Curtici și de partener strategic pentru drumul Curtici-Macea-Sânmartin, nu pot să spun decât că aceste proiecte s-au dovedit foarte importante pentru orașul nostru și pentru întreaga zonă. Centura și acest drum vor scoate traficul greu din orașul Curtici și vor fluidiza legătura dintre Zona Liberă Curtici, Zona industrială Curtici, autostradă și tot ce vine din zona industrială Arad, până la granița cu Vărșand”.

Deputatul Sergiu Bîlcea, implicat în proiectele rutiere ale județului în perioada în care a fost vicepreședinte, a subliniat că „În 2016, împreună cu președinte CJA, Iustin Cionca, am demarat poate cel mai curajos program de modernizare a drumurilor județene. Astăzi marcăm o etapă importantă în ceea ce însemnă proiectul transfrontalier Curtici-Macea-Sânmartin. Nu ne vom opri aici, urmează Sânmartin-Socodor, Socodor-Nădab sau Sânmartin-Șimand-Olari-Caporal Alexa, toate vizând infrastructura din zona transfrontalieră a județului. Punctul terminus al acestei strategii va fi drum expres Arad-Oradea, care va deschide Aradului orizonturi noi”.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a declarat că „dacă în anul 2021 reușeam să terminăm primul tronson al centurii orașului Curtici, astăzi, finalizăm un nou tronson și anume legătura dintre orașul Curtici și localitatea Macea cu satul aparținător, Sânmartin. Acest fapt înseamnă pentru zonă dezvoltare economică, înseamnă crearea de locuri de muncă, aducerea muncitorilor inclusiv din Ungaria spre zonele industriale care se vor crea în perioada următoare, atât în municipiul Arad, cât și în orașele transfrontaliere”.

 

 

No Comments

Comments for Drumul Curtici-Macea-Sânmartin a fost finalizat are now closed.