Dorel Căprar: Inaugurarea Casei Româno-Chineze la Arad, un eveniment major în viaţa comunităţii locale

Written by admin. Posted in Top News, Utile

Tagged: , , , , , , ,

Published on martie 16, 2014 with No Comments

Deputatul PSD Dorel Căprar a participat sâmbătă la inaugurarea filialei Arad a Casei Româno-Chineze, eveniment ce s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al Excelenţei sale, doamna Huo Yuhzen, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România. Importanţa momentului a crescut în amploare şi datorită faptului că că o autoritate publică chineză de un asemenea rang diplomatic nu a mai fost prezentă în partea de vest a ţării de 20 de ani. Preşedinţia acestei instituţii va fi asigurată de către prof . univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Universităţii „Aurel Vlaicu”, în timp ce deputatul Dorel Căprar va îndeplini rolul de vicepreşedinte. „Momentul de astăzi constituie un reper important în dezvoltarea şi cultivarea relaţiilor bilaterale româno-chineze, aflate pe un trend ascendent şi fără îndoială un eveniment major în viaţa comunităţii arădene. Privind retrospectiv, în anul 2010 a prins contur ideea constituirii la Bucureşti a ascociaţiei Casa Româno-Chineză, din iniţiativa domnilor Nicolae Vasilescu şi Wang Gang, vicepreşedintele Forului consultativ suprem din China. Din acel moment au apărut două filiale în România, la Arad şi Dolj, înfiinţarea filialei arădene a acestui organism fiind o iniţiativă în care m-am implicat personal. Am avut plăcerea să mă aflu în Republica Populară Chineză de mai multe ori, ultima dată cu ocazia târgului internaţional de comerţ şi logistică, ce s-a desfăsurat în localitatea Linyi, prilej de a stabili contacte le nivel înalt cu personalităţi ale vieţii politice, administrative şi economice din ţara gazdă. Gândită pentru a veni în sprijinul comunităţii locale dar şi a reprezentanţilor mediului de afaceri chinez, Casa Chinei de la Arad îşi propune să contribuie la dezvoltarea relaţiilor între cele două state, între oamenii de afaceri chinezi şi cei arădeni. Doresc să subliniez, încă o dată, importanţa şi potenţialul investiţional chinez, care poate aduce beneficii directe economiei naţionale şi pieţei de muncă. Mediul de afaceri arădean are nevoie de direcţionarea de capital şi tehnologie care va conduce, evident, la apariţia de noi locuri de muncă”, a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

No Comments

Comments for Dorel Căprar: Inaugurarea Casei Româno-Chineze la Arad, un eveniment major în viaţa comunităţii locale are now closed.