Dorel Căprar: „Creșterea economică trebuie să se simtă în buzunarele românilor“

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on octombrie 24, 2018 with No Comments

Salariul minim pe economie ar trebui să crească începând cu 1 ianuarie 2019, conform programului de guvernare. Însă, având în vedere situația economică bună în care se află România, Executivul analizează posibilitatea de a majora salariul minim începând de la data de 1 noiembrie 2018.

„Ne respectăm promisiunile făcute în fața cetățenilor în campania electorală şi transferăm creşterea economică în buzunarele românilor. Iată că se dovește încă o dată faptul că opoziția a încercat o nouă manipulare ieftină, în urmă cu câteva zile, când se anunța plafonarea salariilor bugetarilor. Nu numai că vom crește salariul minim, ba mai mult, devansăm această creştere şi aplicăm legea salarizării prin majorări succesive de 25 de procente, anual, până la grila din 2022.

Nici această măsură nu are darul de a-i mulțumi pe liberali, care încearcă să atace cu orice prilej actuala guvernare, dorind probabil să tăiem salariile, așa cum au făcut-o ei în perioada 2008-2012. Este inacceptabilă contradicţia liberalilor, care ieri plângeau de mila românilor cărora nu le vor mai creşte salariile, iar acum se opun majorării salariului minim.

În privinţa majorării salariului minim, s-a demonstrat deja, în ultimele 20 de luni că măsura are un impact pozitiv asupra creşterii economice, asupra pieţei muncii, în condiţiile în care cererea de forţă de muncă este ridicată şi nu poate fi satisfăcută.

Pe de altă parte, să nu uităm că salariului minim în România este extrem de redus, situându-ne pe antepenultimul loc în Uniunea Europeană. Astfel că, din punct de vedere social, este o măsură benefică pentru că aproximativ 30% dintre salariaţi obţin venituri la nivelul salariului minim. De această măsură vor beneficia aproximativ 1,5 milioane de persoane aflate in zona de sărăcie, ajutându-i să-şi plătească întreţinerea, datoriile la bancă sau să-şi asigure minimul de hrană“, spune deputatul Dorel Căprar, președintele PSD Arad.

Biroul de Presă al PSD Arad

No Comments

Comments for Dorel Căprar: „Creșterea economică trebuie să se simtă în buzunarele românilor“ are now closed.