Din luna martie DGASPC Arad începe distribuirea biletul unic de călătorie gratuită pentru persoanele cu dizabilități!

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on februarie 28, 2019 with No Comments

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad anunță că va elibera biletele de transport interurban pentru persoanele cu dizabilități pentru anul 2019 începând cu data de 4 martie 2019.

Eliberarea biletului unic de călătorie gratuită se va face de către DGASPC ARAD numai în baza cererii persoanei cu handicap, a reprezentantului legal sau a altei persoane cu împuternicire notarială în acest sens dată de către persoana cu handicap/reprezentantul legal, după caz sau în baza cererii asistentului personal.

Biletele se acordă pe perioada valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap.

Pentru evitarea aglomerației la ghișeele instituției, conducerea DGASPC Arad a hotărât ca biletele de transport interurban să fie distribuite pe baza unei programări zilnice, în funcție de inițiala numelui persoanei încadrate în grad de handicap.

Astfel, distribuirea biletelor se va face în baza următorului grafic :

DATA LITERA
4 martie 2019 A
5 martie 2019
6 martie 2019 B
7 martie 2019
11 martie 2019 C
12 martie 2019 D
13 martie 2019 E și F
14 martie 2019 G și H
15 martie 2019 I și J
18 martie 2019 K și L
19 martie 2019 M și N
20 martie 2019 O
21 martie 2019 P
25 martie 2019 R
26 martie 2019 S și Ș
27 martie 2019 Tși Ț
28 martie 2019 U
28 martie 2019 V
1 aprilie 2019 W și Y
2 aprilie 2019 Z

 

De anul acesta a fost introdus un model unic de bilet de călătorie gratuită care poate fi utilizat pentru tipuri diferite de transport interurban și cu operatori de transport interurban diferiți, astfel încât călătoria dus să se poată efectua cu un tip de transport interurban și cu un operator de transport, iar călătoria întors cu alt tip de transport, respectiv cu alt operator. De asemenea, de la 1 ianuarie 2019 biletele de călătorie gratuite vor putea fi folosite și pentru transport interurban cu autobuzele, dar și cu navele pentru transport fluvial. Practic, biletul de călătorie gratuită poate fi folosit atât la transportul interurban pe calea ferată, pe mijloacele auto tip microbuz, autocar, cât și naval, pentru persoanele cu handicap, asistenții personali și însoțitorii acestora, cu oricare din mijloacele de transport interurban, fără ca aceștia să fie condiționați de tipul biletului. Orice persoană din aceste categorii poate pleca cu autobuzul către o destinație și se poate întoarce cu trenul, de exemplu.

Dreptul la transport interurban gratuit al persoanelor cu handicap este reglementat prin art. 24 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Persoana cu handicap grav și însoțitorul acesteia beneficiază, fiecare, de câte 12 bilete gratuite dus-întors/an, iar persoana cu handicap accentuat primește 6 bilete/an.

În anul 2018 DGASPC Arad a eliberat 32.500 de bilete de transport, iar anul acesta se estimează că vor fi distribuite aproximativ 35.000 pentru circa 13.800 de persoane încadrate în grad de handicap, adulți și copii.

No Comments

Comments for Din luna martie DGASPC Arad începe distribuirea biletul unic de călătorie gratuită pentru persoanele cu dizabilități! are now closed.