Deputatul arădean Glad Varga, în Comisia „Centenar” a PNL!

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on august 02, 2017 with No Comments

Biroul executiv al PNL a aprobat componenţa Grupului de lucru care trebuie să pregătească Programul Centenar PNL. Cunoscut pentru numeroasele sale iniţiative şi luări de poziţie privind respectarea importanţei Aradului în realizarea Marii Uniri, deputatul PNL Arad Glad Varga a fost ales ca membru al acestei comisii:

„Aşa cum am spus în repetate rânduri, PNL va face tot ce este omeneşte posibil pentru ca Aradul să nu rămână înafara „hărţii” Centenarului Marii Uniri, iar eu, ca deputat PNL de Arad, nu voi înceta să cer repunerea în drepturi a Aradului şi arădenilor. Comisia din care fac parte monitorizează tot ce se întreprinde legat de Centenar, lucrează la un program alternativ şi exprimă viziunea PNL asupra Centenarului”, declară Glad Varga.

Deputatul arădean este de părere că lipsa totală de transparenţă a Ministerului Culturii privind proiectele pentru Centenarul Marii Uniri ascunde mai degrabă intenţia Guvernului de a menţine alocarea discriminatorie a fondurilor.

Repet, nu pot să am încredere în obiectivitatea şi corectitudinea unui Minister care de ani în şir nu este capabil să rezolve problema Monumentului Marii Uniri la Arad. Centenarul Marii Uniri depăşeşte cu mult dimensiunea culturală, este vorba despre istoria neamului, a României şi nu ar trebui lăsat la latitudinea acestui minister. Nu vom accepta sub nicio formă ca, în numele centenarului, Guvernul să aloce sume imense feudelor PSD supuse lui Dragnea, iar judeţe precum Aradul, cu un rol capital în realizarea Marii Uniri să fie lăsat pe dinafară. În mod absolut uluitor, ministrul Culturii a afirmat că proiectele nu trebuie divulgate publicului, pentru că ar fi secrete de serviciu! Poate secrete PSD pentru sifonarea banilor publici!”, afirmă deputatul Glad Varga.

Acesta face apel la parlamentarii PSD de Arad ca măcar în al doisprezecelea ceas să servească mai întâi interesele Aradului şi arădenilor şi abia după aceea interesele şefilor partidului, în frunte cu Liviu Dragnea: „Le solicit ca măcar acum să ceară Guvernului lor să acorde respectul şi atenţia cuvenite Aradului, locul în care s-a plămădit Marea Unire, să nu-i scoată pe corifeii acesteia din istorie”

No Comments

Comments for Deputatul arădean Glad Varga, în Comisia „Centenar” a PNL! are now closed.