Depistat în flagrant delict, în timp ce sustrăgea un portmoneu

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , , ,

Published on martie 09, 2018 with No Comments

Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează un bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Polițiștii cercetează un bărbat de 42 de ani, din localitatea Iratoș, depistat în flagrant delict în timp ce sustrăgea un portmoneu cu bani și carduri bancare din vestiarul unei societăți comerciale de pe raza municipiului.

Prejudiciul a fost recuperat, pe numele celui în cauză fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Cercetați pentru furtul unor betoniere

 

Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu cercetează doi tineri, bănuiți de furtul unor betoniere și al unui bidon cu combustibil.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat un tânăr de 22 de ani, din Arad care, împreună cu un alt tânăr, de 23 de ani, din Pecica, în noaptea de 3/4 martie a.c., prin escaladarea gardului, ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale, de unde ar fi sustras 3 betoniere și un bidon care conținea aproximativ 50 litri de combustibil.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 3.850 de lei, a fost recuperat, pe numele celor doi tineri fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor doi tineri.

 

 

 

34 de pemise de conducere reținute de polițiștii Biroului Rutier

 

Polițiștii Biroului Rutier au desfășurat, în perioada 5-7 martie a.c., în intervalul orar 08,00-16,00, o acțiune pe raza municipiului Arad, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă prevederile O.U.G. 195/2002.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 205 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.910 lei, fiind reținute 33 de premise de conducere, pentru o perioadă de 30 de zile, dintre care : 19 pentru nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului electric, 10 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 4 pentru efectuarea de depășiri neregulamentare.

În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,18 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Aceste acțiuni vor continua pe raza municipiului și în perioada următoare.

 

A furat din supermarket

 

Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu cercetează o tânără pentru furt.

Polițiștii cercetează o tânără de 26 de ani, din localitatea Almaș, depistată în flagrant în timp ce sustrăgea produse alimentare și nealimentare din incinta unui supermarket de pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu.

Prejudiciul, în valoare a aproximativ 100 de lei, a fost recuperat, pe numele tinerei fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

 

 

 

 

 

Polițiștii rutieri în acțiune

 

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 158 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei.

Dintre acestea, 8 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 150 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 14 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

 

 

 

No Comments

Comments for Depistat în flagrant delict, în timp ce sustrăgea un portmoneu are now closed.