DDAC Arad a primit un premiu de excelență în cadrul „Galei de Voluntariat” 2015

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , , , ,

Published on decembrie 03, 2015 with No Comments

oana

Sala Teatrului Clasic “Ioan Slavici” din Arad a fost gazda celei de-a cincea ediție a ”Galei Voluntarilor”, eveniment dedicat în exclusivitate voluntariatului. A fost o ocazie unică prin care organizatorii și-au manifestat respectul pentru munca și implicarea activă în acțiuni de voluntariat.

Evenimentul de anul acesta a reunit voluntari și coordonatori de voluntari, ONG-uri, instituții de asistență socială, care s-au implicat şi își implică angajații în proiecte de voluntariat și care de-a lungul anilor au derulat proiecte în sprijinul comunităţii.

Printre cei recompensați s-a aflat și Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad, reprezentată de directorul general, Oana Pârvulescu. Aceasta a urcat cu mândrie pe scenă, de unde a ridicat un premiu de excelență pentru implicarea zi de zi în activități sociale alături de voluntarii  arădeni și străini.

„ Sunt onorată de aceast premiu și vreau să-l dedic echipei mele din cadrul DDAC Arad, cu care sincer mă mândresc. Cu ani în urmă, când am terminat facultatea, m-am implicat intens în acțiuni de voluntariat și iată că azi, prin ceea ce fac alături de echipa mea,  pot spune că mă implic la fel de mult în astfel de acțiuni. Vreau să precizez că în tot ceea ce fac mă bazez pe doi piloni importanți; Consiliul Local Municipal și echipa DDAC Arad, fără de care nu aș putea izbuti. Vreau să le mulțumesc pe această cale pentru că sunt alături de mine, mulțumesc organizatorilor acestui evenimnt că au apreciat munca și eforturile depuse de noi, în folosul comunității din municipiul Arad”, a declarat Oana Pârvulescu, director general DDAC Arad

 

 

 

 

No Comments

Comments for DDAC Arad a primit un premiu de excelență în cadrul „Galei de Voluntariat” 2015 are now closed.