D`ale Războiului. Supravieţuitoare în groapa de cadavre !

Written by admin. Posted in D'ale razboiului

Tagged: , , , , , ,

Published on februarie 19, 2015 with No Comments

scris de: prof. Ioan Tuleu

Ita Straz a fost una dintre foarte puţinele persoane dintre evreii din Vilnius care au supravieţuit pogromului dezlănţuit după ocuparea oraşului de armata germană în vara anului 1941. A supravieţuit însă ca prin miracol pentru că şi ea  a fost destinată morţii. Dar iată cum s-a întâmplat: A fost târâtă de poliţiştii lituanieni până la o groapă care era deja plină de cadavre. Avea 19 ani şi îşi spunea: „Acesta-i sfârşitul. Şi ce am văzut eu în viaţă ?” Gloanţele nu au nimerit-o, dar de spaimă a căzut în groapă. Apoi, a fost acoperită de cadavrele celor care au fost aduşi după ea. Cineva a păşit peste cadavre şi a tras cu pistolul în jos, ca să se asigure că toţi sunt morţi. Un glonţ i-a străpuns mâna, dar ea nu a scos nici un sunet. Mai târziu s-a târât afară: „Eram desculţă. Am mers şi am tot mers peste leşuri. Părea că nu se mai isprăveşte”. La Ponary, locul unde au fost aduşi evreii spre execuţie,  au fost împuşcaţi circa 72 de mii de evrei din Vilnius şi din alte părţi şi aproximativ 8 mii de polonezi şi lituanieni neevrei.

 

No Comments

Comments for D`ale Războiului. Supravieţuitoare în groapa de cadavre ! are now closed.