D’ale Războiului. Interzis a se vorbi despre mâncare !

scris de:prof Ioan Tuleu

Locotenentul Ştefan Tureanu a fost luat prizonier de în 16 septembrie 1944, după ocuparea Ineului de către unguri. Prizonierul a ajuns după un marş cumplit şi continuu în lagărul ungar de la Veskeny, unde condiţiile au fost dintre cele mai îngrozitoare: „foamea, frigul, şi bolile îi măcinau pe rând pe cei cu un organism mai puţin rezistent”.

Frontul deplasându-se tot timpul spre vest şi prizonierii au fost evacuaţi pentru ca în cele din urmă să ajungă în Austria, în lagărul de la Keisersteinbruk. Acolo prizonierii au petrecut Crăciunul anului 1944 cu dorul de casă nestins: „Îmi amintes că într-una din serile acestei luni de iarnă ningea din abundenţă. Mâncarea s-a servit afară în curtea lagărului. Prizonierii înfometaţi s-au năpustit spre cazan fără a ţine seama de rândul format. În învălmăşeală, cazanul s-a răsturnat şi cine a mai apucat să strângă ceva a strâns cu pumnii fulgii de ovăz amestecaţi cu fulgii de zăpadă. O parte dintre noi am rămas fără cină. Ningea în continuare şi era seara Crăciunului”.

Dar pentru că frontul se apropiase şi nu se întrevedea nici o posibilitate de a fi stopată ofensiva sovieticilor, prizonierii au fost mutaţi din nou, de data aceasta în inima Germaniei, în lagărul de ofiţeri, nr 8 Wustrau, la nord vest de Berlin. Alte suferinţe, alţi prizonieri morţi de foame şi boli. Mai ales foamea era cea care îi afecta cel mai mult pe prizonieri, aducându-i într-o stare de slăbiciune că abia se mai ţineau pe picioare. : „Hrana era eşalonată  pe perioada unei zile  cu intenţia de a se prelungi foamea. Dimineaţa se dădea ceaiul neîndulcit. Pe la orele 9 se aducea o linguriţă de zahăr şi o bucăţică de margarină de mărimea unei bucăţi de zahăr cubic. La ora 11 se dădea pâinea germană binecunoscută care se împărţea în 12 raţii, circa 200 gram de om. Pentru asigurarea echităţii am confecţionat o balanţă farmaceutică care cântărea cu precizie raţii egale. .

În sfârşit, la orele 13, primeam un litru de ciorbă compusă din sfeclă furajeră, varză, gulii şi alte legume, seara pentru cină se repeta. Din când în când găseam câte un os care se repartiza pe bază de evidenţă. În baracă s-a instituit o lege. Era interzis  a se vorbi despre mâncare pentru că ne producea o senzaţie de foame insuportabilă. Nu se poate descrie lupta pentru existenţă, dorinţa de a supravieţui”.