D`ale Războiului. Salvaţi de tatăl SS-istului !

Written by admin. Posted in D'ale razboiului

Tagged: , , ,

Published on decembrie 16, 2014 with No Comments

scris de: prof. Ioan Tuleu

Lidia Mosolovadin din Gomel- Bielorusia fusese deportată şi trimisă ca servitoare într-o fermă din Schwerberg, la 7 kilometri de Mauthausen. La 3 februarie, toţi locuitorii acestei localităţi fură treziţi de zgomotul motocicletelor şi de răcnetele unei coloane de SS-işti, care începură să percheziţioneze toate casele şi toate hambarele. S-au auzit împuşcături şi lătrături de câini în tot cursul dimineţii. Pe la ora 11, s-a văzut venind venind un grup de evadaţi prinşi. Erau şaizeci sau şaptezeci de oameni, înconjuraţi de SS-işti. Era un spectacol înspăimântător, spune Lidia. Fiinţe scheletice îmbrăcate în haine sfâşiate. Nu mergeau, se târau jalnic. Lidia şi stăpâna sa nu-şi puteau reţine lacrimile văzând pe aceşti oameni. Cât priveşte stăpânul ei, un ţăran austriac, îngrozit şi el de ceea ce vedea, spuse. „Ruşii vor veni în curând. Vor putea ei ierta o astfel de ticăloşie” ? Evadaţii fură duşi în piaţa satului şi împuşcaţi. Camioane venite de la Mauthausen transportară cadavrele în lagăr. În regiune s-a vorbit mult despre această întâmplare dar abia după sosirea trupelor americane se află că doi evadaţi se ascundeau prin împrejurimi. Ei erau la un bătrân ţăran care avea trei fii soldaţi în armata germană.

Când cei doi fugari intrară în curtea sa, el îi duse în hambar şi îi instală acolo fără ştirea familiei. Pe vremea aceea fiul lui, un SS-ist, era în permisie şi se afla acasă. Din această cauză, oamenii care-i urmăreau pe evadaţi se mărginiră să facă o percheziţie sumară şi nu au putut pune mâna pe ei. Până la eliberare bătrânul îşi hrăni şi adăposti oaspeţii săi clandestini. Lidia a văzut, după ocuparea satului de americani, pe unul dintre aceşti evadaţi în clipa plecării lui în URSS.

 

No Comments

Comments for D`ale Războiului. Salvaţi de tatăl SS-istului ! are now closed.