Cu legea pe lege călcând (editorial)

Written by admin. Posted in Editorial

Tagged: , ,

Published on martie 12, 2016 with No Comments

titca

scris de: Cristian Țițca

Am urmărit cu atenție și cu un pic de îngrijorare (ca să citez un clasic în viață) discuția publică pornită de la decizia Curții Constituționale de a declara înregistrările făcute de SRI în cazurile de corupție instrumentate de DNA ca fiind ilegale. Mai toți specialiștii în drept s-au cam luat cu mâinile de cap imediat după aflarea deciziei CCR. Cei mai pesimiști dintre ei consideră că efectele acestei decizii sunt retroactive, adică cei care deja sunt condamnați și execută pedepsa pot ieși din pușcărie pe motiv că unele dintre probele nevinovăției lor au fost în fapt ilegalele interceptări SRI. Cei mai optimiști analiști spun că efectele deciziei nu sunt retroactive, dar sunt imediate. Aceasta însemnând că dosarele aflate pe rol nu mai pot conține ca probe interceptările sau înregistrările ambientale făcute de SRI. Iar dosare pe rol sunt cu duiumul, așa că nici aceasta nu e cea mai fericită variantă. Oricum te învârți în jurul chestiunii, nu ai cum să nu vezi adevărul. Iar adevărul este acesta: CCR a creat un viciu de procedură care a devenit mana cerească a pușcăriabililor. O situație periculoasă care dă efectiv peste cap lupta anticorupție. CCR susține că motivul acestei decizii ar fi faptul că SRI are atribuții pe siguranță națională și nu pe lucruri minore, cum ar fi cazurile de corupție cu prejudicii de sute de milioane de euro.

Din câte îmi aduc aminte, la începutul celui de al doilea mandat al lui Traian Băsescu, CSAT-ul a definit corupția ca fiind o amenințare la siguranța națională, motiv pentru care a intrat și în atribuția SRI lupta împotriva acestui flagel. Întregul sistem de luptă anti-corupție din România a fost creat cu sprijin american și după model american. Poate puțini dintre voi știu că la sfârșitul anilor 70 Congresul American a adoptat un calup de legi anti-mafia denumit RICO (The Racketeer Influenced and Corrupt Organizations) . Printre altele a fost stabilit rolul instituțiilor de forță în combaterea crimei-organizate și a corupției. Așa se face că procurorii au devenit cei care instrumentau cazurile (deși conform legilor anterioare acest proces legislativ îi reveniea poliției) iar strângerea probelor i-a revenit ca atribuție FBI, echivalentul american al SRI. Acest nou cadru legislativ a permis atunci ca interceptările telefonice (folosite înainte doar în domeniul sensibil al spionajului), înregistrările ambientale, infiltrarea de agenți acoperiți și negocierea obținerii de informații ( a se citi „delațiuni” ) cu martori importanți din proces în schimbul libertății, să devină legale. Ei bine, de abia la mijlocul anilor 90, FBI a declarat public faptul că lupta împotriva mafiei a încetat, structurile mafiote fiind deja extrem de slăbite și ineficiente după ce au fost decapitate timp de peste două decenii la rând. Bineînțeles că și în societatea americană, precum în cea românească, decada 80 a fost dedicată discuției legate de modul în care sunt restrânse drepturile și libertățile cetățenești prin aplicarea legilor RICO. E adevărat, în lege au existat și unele scăpări, dar acestea au fost imediat reparate. Spre exemplu o persoană putea fi condamnată fără nici un fel de probă dacă aceasta doar făcea parte dintr-un grup cu pasiuni infracționale. În războiul pornit de statul american împotriva crimei organizate au căzut pradă și extrem de mulți nevinovați. Majoritatea acestora erau oameni onești care datorită hobyului lor au devenit membri ai cluburilor de motocicliști de pe cuprinsul SUA. Deși aceștia nu au săvârșit infracțiuni, au petrecut ani de zile în inchisoare deoarece cei din conducerea cluburilor din care făceau parte se ocupau cu traficul de persoane, arme, droguri etc.

Americanilor le-a luat mai bine de 25 de ani să dovedească corupția. Nu să o elimine total, asta e o utopie, ci să o coboare la o limită la care să nu mai devină o amenințare majoră la siguranța statului sau a cetățeanului. La noi însă lupta aceasta este doar la început. Faptul că CCR schimbă acum regulile jocului ridică semne mari de întrebare. După acum am arătat, argumentarea CCR este slabă. Corupția, în România, ESTE O AMENINȚARE LA SIGURANȚA NAȚIONALĂ. Și DA, prin lege (deciziile CSAT având valoare de lege) SRI este acreditat să participe la acest război. Dar nu am văzut nici în reacția SRI, nici în reacția tembelistică a Președinției, vreun semn de protest sau dorința de a cere lămuriri suplimentare CCR legat de această decizie dubitabilă. Ori tăcerea SRI și liniștea zen a lui Iohannis mă lasă absolut dezarmat.

Înțeleg perfect faptul că decizile CCR sunt inatacabile doarece peste aceasta nu mai există o altă instanță legislativă. Se presupune că decizile curții reprezintă adevărul absolut și nu pot fi supuse îndoielii. Aceasta deși istoria recentă ne demonstrează faptul că CCR a mai dat cu oiștea în gard iar membri curții sunt oricum, dar numai bănuiți de integritate nu. Deși aceștia nu sunt numiți politic, au fost totuși desemnați cu sprijin politic. Să ne aducem aminte doar de numirea doamnei Pivniceru care a beneficiat în Parlament de întregul sprijin USL, după ce în prealabil era nelipsită de pe ecranele tv unde combătea braț la braț cu Ciuvică și Badea întru gloria eternă a PSD+PNL=Love. Iar Daniel Morar, cel care a fost înlocuit de la conducerea DNA de către Laura Codruța Kovesi, devenit acum mebru al CCR, este inițiatorul acestei decizii.

Așadar nici o instituție și nici o persoană din țara asta nu are voie să ia la întrebări acest CCR șubred, care stă închegat prin legături de interese și nu prin altceva. Dar, poate că, măcar din punct de vedere moral, cineva totuși ar avea dreptul de a pune sub semnul întrebării decizia CCR. Este vorba de omul care are în spate milioanele de voturi ale românilor înghețați la cozile din fața circumscripților electorale. Omul care a promis că lupta împotriva corupției este prioritatea sa personală. Omul care și-a luat țara înapoi acum un an. E vorba despre Președintele României! Dar, din păcate, acesta a făcut ce știe el mai bine. A tăcut. Obosit după concediul de cinci zile din Israel, Werner a organizat o întrunire CSAT de jumate de oră după care a ieșit într-o conferință de presă unde a declarat că a luat act de decizia CCR și că a delegat Guvernul să nu-știu-ce… După care a fugit repede acasă pentru că trebuia să arate albumul cu poze din concediu unor prieteni de familie.

P.S. Într-o intervenție telefonică la un post de televiziune, fostul ministru de justiție, Monica Macovei, a scăpat un porumbel pe gură. Aceasta susține că centrul tehnic de interceptarea a convorbirilor telefonice al SRI, în fapt o mare rețea de servere cu locație strict secretă, ar fi de cea mai nouă generație iar achiziția sa ar fi costat bugetul de stat peste un miliard de euro!!! Păi dacă e așa avem o mare problemă. Nu cred că statul român e atât de bogat încât să investească un miliard de euro în ceva iar mai apoi să îl închidă. Deși nu mai este stipulată în codul penal, această acțiune poartă totuși un nume. Sabotaj!

No Comments

Comments for Cu legea pe lege călcând (editorial) are now closed.