Corul de cameră PSALMODIA TRANSYLVANICA din Cluj-Napoca concertează la Arad

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: ,

Published on noiembrie 27, 2023 with No Comments

Concertul extraordinar de colinde ,,Colindă-ne, Doamne!” susținut de Corul de cameră Psalmodia Transylvanica din Cluj-Napoca va avea loc la Filarmonica Arad, în data de 2 decembrie, de la ora 17.00.

Înființat la începutul anilor 1990, de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, ca o continuitate a unei tradiţii lăsate de prof. dr. Vasile Petraşcu, cel ce punea bazele Corului bărbătesc al Episcopiei Clujului în anul 1921, Corul este format din studenți și absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

De-a lungul anilor, grupul a susținut peste 300 de concerte ocazionate de diferite participări la reuniuni corale, festivaluri de muzică corală sau concursuri, atât în țară, cât și în străinătate.

În deschiderea concertului, grupul coral Procord al Catedralei Vechi din Arad, dirijat de Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean, va lansa albumul muzical ,,Imne bisericești – melos de tradiție bizantină – Trifon Lugojan”.

Evenimentul va fi prezentat de pr. Vlad-Sergiu Sandu.

Intrarea este liberă.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean Arad, în colaborare cu Arhiepiscopia Aradului.

 

No Comments

Comments for Corul de cameră PSALMODIA TRANSYLVANICA din Cluj-Napoca concertează la Arad are now closed.