Copil dat dispărut gasit de polițiștii locali arădeni

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: ,

Published on octombrie 31, 2022 with No Comments


În dimineața zilei de 31.10.2022, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au predat Poliției Municipiului Arad un copil de 11 ani din Sibiu, declarat dispărut de tatăl său, în urmă cu două zile.

Agenții de poliție locală au intensificat patrulările pedestre în municipiu, în contextul sprijinului solicitat de polițiștii sibieni de a participa la găsirea unui minor din localitate căutat de părinți, plecat de acasă  vineri seara, într-o direcție necunoscută.

Drept urmare, în această dimineață, în jurul orei 8:20, polițiștii locali aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat copilul care rătăcea dezorientat în zona Pieței Mihai Viteazul.

Băiatul a declarat polițiștilor locali că s-a lăsat convins să plece de acasă de un individ mai în vârstă decât el, identificat după poreclă. Acesta l-a și adus în Arad, promițându-i că va face bani practicând cerșetoria, activitate pe care au inițiat-o imediat ce au coborât din tren și pe care au continuat-o împreună timp de 2 zile, noaptea dormind în zona gării. În această dimineață însă, copilul s-a trezit singur  fiind lăsat „să se descurce” pe străzi, persoana respectivă nemaifăcându-și apariția.

Tatăl băiatului, sosit în Arad în această dimineață pentru a-și căuta copilul de care aflase de la Poliția Transporturi Feroviare Sibiu că a urcat într-un tren cu această destinație, a fost prezent la secția de poliție în momentul predării copilului de către polițiștii locali.

 

 

 

 

No Comments

Comments for Copil dat dispărut gasit de polițiștii locali arădeni are now closed.