Contravenție silvică sancționată de jandarmi

Written by florin coita. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , ,

Published on mai 26, 2016 with No Comments

lemne

Miercuri, 25 mai, în jurul orei 17.00, un echipaj al Grupei de Supraveghere și Intervenție Săvârșin din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a depistat o persoană care sustrăgea lemn din pădure.

Persoana a fost depistată într-o pădure aflată în administrarea Ocolului Silvic Bârzava, în zona comunei Vărădia de Mureș, în timp ce transporta, cu un tractor, lemn din specia cer și gârniță. În urma măsurătorilor, a rezultat că lemnul, debitat la metru, are cantitatea de doi metri cubi.

Persoana depistată a fost identificată, aceasta fiind un bărbat în vârstă de 56 ani, din comuna Vărădia de Mureș, județul Arad.

Având în vedere că fapta persoanei în cauză reprezintă contravenție silvică, jandarmii au luat măsura sancționării acesteia cu amendă în valoare de 1000 lei și confiscarea lemnului tăiat, care a fost dat în custodie Ocolului Silvic Bârzava.

 

No Comments

Comments for Contravenție silvică sancționată de jandarmi are now closed.