Constantin Traian Igaș, senator PNL: “Biroul Politic Național își reia activitatea”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , , ,

Published on martie 16, 2015 with No Comments

Biroul Permanent Naţional al PNL a decis luni, o serie de modificări la Statut, din perspectiva integrităţii, a reprezentării Diasporei în Parlament, a organizării partidului la nivel județean. Ședințele BPN vor avea loc lunar. Senatorul arădean Constantin Traian Igaș în calitate de membru al forului național de conducere a participat la această ședință considerând că deciziile aprobate sunt extrem de importante și foarte bine-venite sub mai multe aspecte.

Modificările aduse Statutului se referă la toate etapele pe care un membru al PNL le poate parcurge, în cazul în care începe împotriva sa un proces penal sau o cercetare judiciară, stabilindu-se că reprezentantul PNL arestat preventiv să fie suspendat din funcţie, iar cel condamnat definitiv să îşi piardă calitatea de membru.

În BPN s-a votat că președinții organizațiilor de femei și de tineret ale PNL vor participa de acum la ședințele executive cu drept de vot, nu doar consultativ, asa cum se întâmpla până acum. “Prin includerea președinților organizațiilor de tineret și femei, atât de la fostul PNL cât și de la PDL, cu drept de vot în structurile de conducere județene se dă o putere mai mare femeilor și tinerilor” este de părere senatorul Constantin Traian Igaș.

O altă decizie votată este pe marginea reprezentării în Diasporă. “Am dat un vot pentru a susține varianta de Cod electoral în ceea ce privește o mai bună reprezentare a românilor din diasporă printr-o formulă de 12 parlamentari, 4 senatori și opt deputați” afirmă senatorul Traian Igaș.

Calendarul care trebuie respectat în ceea ce privește organizațiile județene este acela de a respcta termenele pentru înființarea comitetelor județene și locale executive precum și reînscrierea membrilor, termen 31 martie.

 

 

No Comments

Comments for Constantin Traian Igaș, senator PNL: “Biroul Politic Național își reia activitatea” are now closed.