Consiliul Județean Arad a achiziționat pentru Gastroenterologie aparatură ce poate depista cancerul din formă incipientă!

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on ianuarie 26, 2018 with No Comments

Consiliul Judeţean Arad a alocat în anul 2017 peste 7.5 milioane de lei pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, dintre care aproximativ 6 milioane de lei au fost alocate doar pentru aparatură medicală, precum: aparat RMN, sursă neîntreruptibilă de curent pentru  aparatul RMN, digitizor pentru secţiile Pneumologie și TBC, masă de operaţie bloc operator III…

„Continuăm să investim în Spitalul Județean și în anul 2018, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad. Împreună cu primarul Gheorghe Falcă ne-am întâlnit cu unii șefi de secție, cei de la fostul Spital Municipal, și am prezentat un plan ambițios de intervenții, anul acesta. Dacă parlamentarii PSD nu ar fi tăiat 45 de milioane de euro de la județul Arad, altfel discutam acum despre investiții. Chiar și în aceste condiții de sărăcie, vom cumpăra aparatură și vom moderniza secțiile. Consiliul Județean Arad a depus proiecte de peste 50 de milioane de lei pentru modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență și avem un parteneriat cu societatea civilă, care se implică alături de noi în dezvoltarea spitalului”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Consiliul Judeţean a alocat recent, suma de 170.000 de lei pentru achiziționarea de aparatură medicală necesară Secției Clinice Gastroenterologie. Din acești bani s-au achiziționat un video-gastroscop și un video-colonoscop de ultimă generație.

Prof.univ.dr. Eftimie Miuțescu, medic șef  Clinică Gastroenterologie, a declarat că ”Cele două aparate sunt utile, în primul rând, pentru depistarea cancerului gastric și de colon, în sensul că putem depista leziunile precanceroase și cancerele în stadii incipiente. De asemenea, aparatele sunt folosite în scop diagnostic pentru leziuni (cancer, ulcer, polipi, leziuni inflamatorii) ale  esofagului, stomacului, duodenului, colonului și intestinului subțire (ileon). Este singura Clinică din județul Arad în care se pot trata endoscopic hemoragiile digestive (evitând intervenția chirurgicală), se pot rezeca endoscopic leziunile precanceroase, cancerul gastric sau colonic incipient (polipi malignizați).”  

 

Secția Clinică Gastroenterologie oferă pacienților servicii medicale în regim de spitalizare continuă, servicii în regim de spitalizare de zi dar și consult de specialitate în ambulatoriu.

 

No Comments

Comments for Consiliul Județean Arad a achiziționat pentru Gastroenterologie aparatură ce poate depista cancerul din formă incipientă! are now closed.