Consilierii PNL și-au prezentat proiectele pentru dezvoltarea Aradului

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , , , ,

Published on ianuarie 28, 2015 with No Comments

Consilierii locali municipali Geanina Pistru, Ovidiu Moșneag și Sergiu Bîlcea au prezentat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, o serie de proiecte venite din partea consilierilor liberali, care urmează a fi aprobate și care vor fi finanțate din bugetul local al acestui an, odată cu votarea acestuia.

Aceștia au avut mai multe solicitări, îndreptate către aparatul Primăriei și către primarul Gheorghe Falcă.

„Am solicitat și în acest an, spun în acest an pentru că am făcut-o și anul trecut, construirea unei săli de sport în cartierul Grădiște, la Școala Generală Aron Cotruș. Dacă anul trecut solicitarea noastră nu a putut fi aprobată, în acest an am avut succes. Este o sală de sport mai mult decât necesară, în cartierul Grădiște regăsindu-se peste 1.000 de copii, dar fără vreo astfel de sală. Pentru construcția acestei săli de sport va fi alocată suma de un milion de lei. De asemenea, ne bucurăm că au putut fi alocate sume importante de bani pentru infrastructură, mai exact pentru reparații la anumite drumuri și pentru crearea unei infrastructuri în acele zone în care ea lipsește. Peste 35 de milioane de lei vor fi alocați pentru infrastructură. Câteva exemple care intră la această categorie, pe lângă semaforizări, marcaje sau indicatoare rutiere, sunt: construirea unui sens giratoriu pe Calea Zimandului, în scopul facilitării traficului către Spitalul TBC; de asemenea, sensuri giratorii la intersecțiile dintre străzile Abatorului și Ioan Rațiu, Ovidiu și Poetului, Andrei Șaguna și Condurașilor, sau la accesul de pe DN 7 pe Câmpul Liniștii. Totodată, în urma întâlnirii cu reprezentanții nevăzătorilor din Arad, s-a ajuns la concluzia că avem nevoie de suma de 600.000 de lei, sumă care a fost deja aprobată, pentru montarea unor sisteme acustice de avertizare la semafoare și a unor covoare tactile în anumite zone, zone care încă nu sunt stabilite, în acest sens demarându-se cercetări pentru a stabili exact care sunt cele mai frecventate locații de către nevăzători. Tot în acest an au fost alocate peste două milioane de lei pentru sănătate, mai exact pentru clădirea fostului Spital Municipal, care este încă în proprietatea Primăriei Municipiului Arad, deși unitatea spitalicească a trecut în subordinea Spitalului Județean. Astfel, chiar dacă administrarea este făcută de Consiliul Județean, prin Spitalul Județean, este de datoria noastră a municipalității, să investim în această unitate pentru o mai bună funcționare și pentru sănătatea arădenilor. Cu acești bani vor fi efectuate mai multe reparazții și va fi achiziționată o nouă masă de operație pentru Secția de Urologie. După cum probabil știți deja, încă de anul trecut a fost începută procedura de reabilitare termică a blocurilor. Au fost stabilite cinci loturi, pentru trei dintre ele există deja și constructor, în această perioadă lucrându-se la procedurile de stabilire a contructorului pentru celelalte două loturi” a declarat consilierul PNL Arad Geanina Pistru.

„Pentru că s-a vorbit despre construirea unui sens giratoriu la intrarea de pe DN7 către Strada Câmpul Liniștii, aș vrea să încep cu complexul sportiv de la ICRTI, unde în continuare există un Studiu de Fezabilitate care a fost elaborat și care urmează a fi aprobat în cadrul Consiliului Local. Valoarea investiției este de aproximativ 53 de milioane de lei, iar în cadrul proiectului sunt prevăzute următoarele: teren sintetic pentru rugby, un teren sintetic pentru fotbal, dar și alte patru terenuri cu iarbă naturală pentru fotbal. Toate aceste terenuri vor fi prevăzute cu dotările necesare. Un alt proiect prevede construcția unui complex sportiv în zona Alfa, mai exact în zona străzii Mărului. În cazul acestui complex sportiv a fost cuprinsă, în bugetul acestui an, o sumă de aproximativ 100.000 de lei destinată unui studiu de fesabilitate care să ne arate mai apoi care este nivelul investiției pentru acest proiect. În cadrul acestui complex se dorește construcția a șase terenuri de tenis cu suprafață de zgură, patru terenuri de baschet cu suprafață tip tartan, două terenuri de handbal, două terenuri de fotbal și un teren de rugby. În urma studiului de fezabilitate vom putea lua în calcul chiar și construirea unor tribune, pentru că în cadrul acestui complex ne dorim să se desfășoare și competiții oficiale. Tot în cadrul acestui complex ne dorim și construirea unei săli de sport, o sală care să fie destinată unor sporturi precum: gimnastica ritmică, boxului, judoului sau alte sporturi de contact. O altă investiție importantă, interesantă pentru toți arădenii, este cea de la Stadionul von Neumann, care este în curs de derulare. Această investiție se ridică la 33 de milioane de lei, lucrările începând anul trecut și având ca termen de finalizare luna martie a anului 2017” a declarat Ovidiu Moșneag, consilier local municipal PNL Arad.

„În discuțiile legate de bugetul acestui an s-a pus și problema fondurilor europene, acestea fiind o sursă importantă pentru investiții în perioada 2014-2020. În momentul în care fondul de investiții al Aradului se diminuează, ajutorul din partea Guvernului fiind zero, trebuie să găsim soluții pentru a accesa fonduri europene. Chiar dacă ghidul a ceea ce înseamnă axele de finanțare pentru perioada 2014-2020 încă nu este cunoscut, noi ne pregătim și am încercat deja să creionăm o strategie de investiții pentru această perioadă și să atragem fonduri europene. Ceea ce aș vrea să evidențiez este faptul că în bugetul anului viitor vor fi cuprinse o serie de studii de fesabilitate pentru partea de învățământ, obiectivul cel mai important fiind reabilitarea mai multor clădiri din această zonă de învățământ. Avem patru categorii de astfel de clădiri: ale grădinițelor, ale școlilor generale, ale liceelor și ale cantinelor și/sau internatelor. Pot să spun că suntem foarte preocupați de situația învățământului arădean și ne dorim foarte mult să reușim să facem investiții în această zonă. Deocamdată, există sume în buget alocate reabilitării clădirii Colegiului Tehnic de Construcții și Protecția Mediului, dar și a clădirii Colegiului Economic” a declarat consilierul local municipal PNL Arad Sergiu Bîlcea.

 

No Comments

Comments for Consilierii PNL și-au prezentat proiectele pentru dezvoltarea Aradului are now closed.