
Chiar dacă rolul geopolitic al României în regiunea Europei de Est a crescut sensibil în ultimul timp, în noul context de securitate, nu trebuie să ne mulțumim cu asta. Fiind racordat la unele negocieri și dezbateri diplomatice de nivel înalt pot spune că în prezent se desfășoară o competiție majoră între unele țări din acest spațiu pentru leadeership ul regiunii. Este suficient să vedem ce a făcut și face Polonia în acest sens. Din multe perspective această țară s a cam detașat de restul statelor de aici și a devenit un fel de portavoce , un vector major de securitate .
Recent, noul premier al Ungariei , Peter Magyar, a readus în prim planul relațiilor internaționale importanța Grupului de la Visegrad, pe care ar dori să l resusciteze . Evident nu singur ci împreună cu Polonia. Diplomația românească trebuie să înțeleagă că nu jucăm singuri pe teren ci mai sunt și alți jucători și, natural, arbitri.
Mizele sunt foarte mari, în perspectiva reconstrucției Ucrainei și a viitoarelor coridoare energetice. Dar cum se știe, concurența generează emulație și poate astfel se va înscrie și România printre statele cu o diplomație activă.
România este parte activă în două interesante formate regionale , unul structurat pe dezvoltare economică și celălalt pe consolidarea securității și apărării. Acestea s au impus deja în câmpul diplomatic internațional dar mai este mult de lucru până să poată fi cuantificate rezultate palpabile la nivelul societății românești. Dealtfel, trebuie să o spun răspicat, politica externă costă iar una de nivel mare costă foarte mult. Doar în momentul în care românii vor simți lucruri concrete derivate din astfel de demersuri vor înțelege și asuma și costurile unei diplomații de anvergură.





No Comments
There are currently no comments on Concurență geopolitică acerbă în Europa de Est. Perhaps you would like to add one of your own?