Compania germană Stanzwerk Wetter AG a inaugurat o fabrică la Ineu (FOTO)

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , , , ,

Published on mai 21, 2014 with No Comments

Compania germană Stanzwerk Wetter AG a inaugurat, astăzi, la Ineu, prima hală a unei fabrici de mecanisme şi sisteme de rabateri pentru mobilă, urmând ca în următorii ani să ridice alte două hale în oraşul de pe valea Crişului Alb.

Potrivit investitorilor, acum au fost create 50 de locuri de muncă, urmând ca alte 100 să fie create odată cu ridicarea celorlalte două hale. Investiţia de la Ineu este una de tip „green field” şi se ridică la 1,5 milioane de euro. Hala de producţie măsoară 2700 de metri pătraţi. În discursul său, Christoph Siechelschmidt, proprietarul companiei germane, a declarat: „Am venit la Ineu imediat după alegerile locale din 2012 şi, după ce am vorbit circa 5 minute cu noul primar, Călin Abrudan, ne-am înţeles. Practic, totul s-a derulat foarte repede, aşa după cum ne-am dorit de altfel, şi, iată că, la 22 de luni de când am venit pentru prima oară în Ineu, noua capacitate de producţie a fost pusă în funcţiune”.

Prezent la inaugurare alături de alte oficialităţi, primarul Călin Abrudan a ţinut să remarce investiţia germană şi beneficiile pe care aceasta le aduce Ineului. „Până în 2018, în cele trei hale vor lucra 150 de persoane, ceea ce înseamnă, pe lângă veniturile generate la bugetul local al oraşului, că 150 de familii vor avea o pâine mai albă pe masă”, a declarat Călin Abrudan, primarul oraşului.

De remarcat, că directorul general al fabricii, Jorg Georgi, este un cetăţean german care locuieşte de mai multă vreme la Ineu, unde conduce un ONG care se ocupă de persoanele cu dizabilităţi. El a anunţat că, în măsura posibilităţilor, va încerca să ofere locuri de muncă şi persoanelor din această categorie. De asemenea, acesta a precizat că elevii liceelor tehnologice şi ai şcolilor profesionale din judeţul Arad vor putea face practică la fabrica din Ineu.

Fabrica Stanzwerk Wetter AG de la Ineu a fost ridicată pe un teren al unei foste unităţi militare, autorităţile locale anunţând că mai au acolo la dispoziţie o suprafaţă de 20 de hectare pentru investitori, intenţia fiind de a transforma zona într-un parc industrial.

La inaugurarea fabricii au mai participat, între alţii, Siegfried Geilhause, locţiitor al Consulului General al Germaniei la Timişoara, senatorul Ioan Cristina şi subprefectul Radu Stoian.

[nggallery id=173]

 

 

No Comments

Comments for Compania germană Stanzwerk Wetter AG a inaugurat o fabrică la Ineu (FOTO) are now closed.