20 de ani dedicaţi muzicii, dansului şi coregrafiei! Maura şi Dorian Cosma au primit distincţia „Arădeni cu care ne mândrim” din partea lui Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, pentru activitatea în domeniul culturii şi…
„Pentru al doilea an consecutiv Bugetul Municipiului Arad este diminuat semnificativ de măsurile luate de Guvernul României. 12 milioane de euro pierdem anul acesta, iar dacă ne gândim şi la cele 16 milioane de euro…
Bugetul pe anul 2019 al Consiliului Judeţean orientează o sumă importantă de bani spre investiţiile în drumurile judeţene. „Am propus spre alocare 234 de milioane de lei pentru drumurile judeţene. Aceşti bani provin din fonduri…
Conferința „Via Habsburg”, unul dintre cel mai importante evenimente culturale internaționale ale anului 2019 în Arad, are loc astăzi la Consiliul Județean Arad, în prezența președintelui IRE, Franz Schausberger, președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca,…
Asociaţia Română pentru Reciclare (RoRec) şi Primăria Oraşului Pecica invită locuitorii oraşului şi satelor aparţinătoare să predea deşeurile electrice şi electronice cu ocazia acţiunii de colectare ce va avea loc sâmbătă, 30 martie 2019. Acţiunea…
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad va organiza la începutul lunii aprilie – CURSUL FORMATOR. “Începând cu data de 1 ianuarie 2010, pentru a fi autorizaţi – furnizorii de formare profesională trebuie să facă…
Sâmbătă, 23 Martie a.c., un echipaj de jandarmerie, din cadrul Grupei de Jandarmi Supraveghere și Intervenție Pecica, a depistat pe malul râului Mureș, în zona localității Pecica, doi bărbați ce pescuiau ilegal, folosind două dispozitive …
Joi 28 martie 2019, de la ora 10:00 își deschide porțile cel mai mare eveniment autohton dedicat tendințelor din panificație, cofetărie și HoReCa. Timp de 3 zile, Centrul Expo Arad va fi capitala est-europeană a…
Sudorii de la Şcoala de sudură Crişan azi, studenţi la Universitaea „Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Inginerie, secţia Sudură, au câştigat şi în acest an cea de a XXIV-a ediţie a Concursului „Tineretul Sudează”…
Puteți afla în timp real informații esențial despre un vehicul înregistrat în baza noastră de date. Aplicația dezvoltată de RAR se accesează GRATUIT! Începând de astăzi, orice persoană care deține sau intenționează să achiziționeze un vehicul…
Aradul găzduiește, miercuri, 27 martie, unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale internaționale ale anului 2019, conferința ,,Via Habsburg”, organizată de Consiliul Județean Arad, în colaborare cu Institutul Regiunilor Europene (IRE). Evenimentul reunește experți din…
Direcţia Generală Poliţia Locală prin Serviciul Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal a somat mai multe filiale judeţene a unor formaţiuni politice pentru faptul că au amplasat pe domeniul public construcţii provizorii de tip cort,…
Consiliul Judeţean Arad a decis să reamenajeze şi să includă în circuitul turistic o parte din fosta închisoare a Comitatului Arad. Aceasta a funcţionat, începând cu anul 1821 până în perioada Revoluţiei de la 1848-1849, …
Direcţia Generală Poliţia Locală prin Serviciul Disciplina în Construcţii şi Afişaj stradal sancţionează contravenţional operatorii care execută lucrări pe raza municipiului fără a aduce terenul la forma iniţială, conform Legii 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de…
Domnul Gheorghe Seculici, vicepreşedintele CCIR şi președintele CCIA Arad, a participat la Forumul de Afaceri și Investiții România – Spania, ce a avut loc miercuri, 13 martie 2019, la sediul Camerei de Comerț și Industrie…
Compania de Transport Public Arad a demarat acțiunea de igienizare a celor 126 staţii de tramvai din municipiu. Timp de 10 zile, angajaţii CTP înarmaţi cu ustensile şi soluții de curățenie profesionale, vor curăţa peroanele,…
Luni, 18 Martie a.c., în jurul orei 16.30, un echipaj de jandarmerie, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat într-o acțiune de prevenire și combatere a braconajului piscicol, în colaborare cu lucrători din cadrul…
În săptămâna 18 – 23 martie, pecicanii care nu au încheiat contractul de prestări servicii cu operatorul de salubritate sunt aşteptaţi cu Cartea de Identitate la baza sportivă din Pădurice, de luni până vineri, între…