Conducerea unui consorțiu finlandez de proiectare în domeniul medical, format din patru mari companii, s-a întâlnit astăzi cu președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, într-o ședință de lucru privind proiectul noului Complex Matern-Pediatrie. Acesta este…
Beneficiar: Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Arad Obiectivele proiectului: Reducerea emisiilor de carbon din transport în Municipiul Arad prin achiziția de material rulant nou (tramvaie), care va conduce la dezvoltarea unui sistem de transport public de…
Consiliul Județean Arad a organizat, la Arad și la Chișineu Criș, dezbateri publice pentru prezentarea și discutarea proiectului drumului expres Arad-Oradea. La dezbateri au participat câțiva zeci de cetățeni, cărora autoritățile le-au oferit ultimele detalii…
La Șiria se construiește o pistă de biciclete. Pentru asta, consilierii județeni arădeni au aprobat să transfere 2684 mp de teren în domeniul public al comunei Șiria. Pista de biciclete se va construi între localitatea…
Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător că, în data de 01 iulie 2023, în intervalul 08:00 – 13:00, ca urmare a unor lucrări de mentenanță a rețelei tehnico edilitare, se suspendă circulația tramvaielor pe tronsonul Voinicilor –…
Părinții cu copii mici, de până la 8 ani, pot solicita să lucreze de le domiciliu sau în regim de telemuncă 4 zile pe lună, dacă atribuțiile postului ocupat permit, a anunțat deputatul PNL Sergiu…
Primăria Orașului Pecica, Consiliul Local Pecica şi Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” organizează cea de a douăsprezecea ediție a Zilei Satului Turnu. Cel mai mare eveniment cultural din satul aparținător va avea loc sâmbătă, 1…
Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, și coordonator al celulei de criză la nivel de instituție, împreună cu Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu prefectul Toth Csaba și deputatul Sergiu Bîlcea au…
Primăria Municipiului Arad anunță că în perioada următoare se vor monta cofrete inteligente pentru sirenele electrice din dotare. Vorbim despre 26 astfel de dispozitive din totalul de 41 existente la nivelul municipiului. Noile cofrete…
Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad și coordonator al celulei de criză la nivel de instituției și Sergiu Bîlcea, deputat, în parteneriat cu Cetatea Voluntarilor, reactivează Rețeaua Solidarității, pentru a veni în sprijinul comunității…
Consiliul Județean Arad caută o soluție eficientă de economisire a energiei pentru Spitalul Județean și pentru noul Complex Matern-Pediatrie, construit de Consiliul Județean. “Suntem în Norvegia, împreună cu Universitatea “Aurel Vlaicu”, reprezentată de doamna rector…
Pita de Pecica a devenit produs de origine protejată, cu indicații geografice protejate (IGP)! În cursul lunii iulie urmează înregistrarea denumirii “Pită de Pecica” în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate…
Continuă intervenția autorităților locale și centrale pentru a ajuta oamenii din Brazii și zonele învecinate, grav afectate de inundații. Deputatul Sergiu Bîlcea și Răzvan Cadar, care coordonează eforturile Consiliului Județean, au fost pe teren alături…
Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător că, în data de 28 iunie 2023, în intervalul 09:00 – 13:00, ca urmare a unor lucrări de mentenanță a rețelei tehnico edilitare, se suspendă circulația tramvaielor pe…
Ca urmare a fenomenelor meteorologice actuale și a inundațiilor cauzate de acestea, Direcția de Sănătate Publică Arad dorește să vă ofere informații utile pentru a vă proteja sănătatea în cazul în care comunitatea dumneavoastră a…
“Salutăm inițiativa excelentă de a aduce România și Moldova un pas mai aproape, prin semnarea Acordului de cooperare între localitatea Pâncota din județul Arad, orașul Glodeni din raionul cu același nume din Republica Moldova și…
O zi specială, în care frumusețea portului tradițional a fost expusă în cele mai variate modele și țesături, purtate cu mândrie și eleganță, cu cinste și gânduri bune îndreptate spre cei care au păstrat, din…
Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că în intervalul 26 – 28 iunie 2023, se va desfășura o nouă activitate de dezinsecţie pe domeniul public și privat al municipalității. În condiții meteorologice favorabile, tratamentul terestru…
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a discutat astăzi cu managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Florina Ionescu, și cu dr. Cristian Furău despre proiectele cu finanțare europeană pretabile pentru spital. La întâlnire au…