AradReporter / Social Page 79
by admin on Noi 18, 2014 | No Comments
Campania „Ghioceii prevenţiei cardiace” dă deja primele rezultate. În Ghioroc, prima locaţie a campaniei, peste 150 de cetăţeni au fost examinaţi şi li s-au făcut analize medicale gratuite. Se estimează ca numărul acestora să fie…
by admin on Noi 18, 2014 | No Comments
Luni, 17 noiembrie a.c., în jurul orei 14.00, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, a fost solicitată intervenţia unui echipaj de jandarmerie. Apelul a fost…
Posted in Social
by admin on Noi 18, 2014 | No Comments
Fundația Nektarios, în parteneriat cu Asociația “Salvează o inimă”, lansează campania “Împreună pentru viață”, care are ca scop strângere de fonduri pentru ridicarea Așezământului Social-Educațional “Sfântul Efrem cel Nou” din satul Oneaga, comuna Cristești, județul…
Posted in Social
by admin on Noi 14, 2014 | No Comments
E.ON Gaz Distribuţie finalizează lucrările de modernizare a conductei de gaze naturale care deservește consumatorii din cartierul Micălaca din municipiul Arad. Aceste lucrări sunt parte dintr-un proiect de investiţii prin care au fost înlocuiţi 3,5…
Posted in Social
by admin on Noi 14, 2014 | No Comments
Aleșii județeni s-au reunit azi într-o ședință extraordinară, pentru a conferi „Distincţia judeţului Arad” – cel mai înalt titlu pe care îl acordă judeţul nostru – laureatului premiului Nobel, Stefan Hell şi politologului Edward Nicolae…
by admin on Noi 14, 2014 | No Comments
În scopul asigurării condiţiilor optime necesare desfăşurării turului II al alegerilor pentru Preşedintele României, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad şi cele 18 Servicii locale de evidenţă a persoanelor de pe raza judeţului şi-au…
by admin on Noi 13, 2014 | No Comments
Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a participat la inaugurarea modernizării tronsonului de drum Zăbrani-Frumuşeni. „Este un drum important pentru noi, deoarece acesta s-a degradat continuu, ca urmare a exploatării excesive. Acest drum a fost…
Posted in Social
by admin on Noi 13, 2014 | No Comments
Comuna Beliu a reuşit în acest an să atragă sume importante pentru asfaltarea şi modernizarea străzilor, dar şi a drumurilor comunale ce fac legătura cu centrul de comună. Consiliul Judeţean a avut o contribuţie importantă…
Posted in Social
by admin on Noi 13, 2014 | No Comments
Asociația “Salvează o inimă” organizează, în parteneriat cu Liceul de Artă “Ștefan Luchian” din Botoșani, vineri, 21 noiembrie 2014, începând cu ora 18.00, spectacolul caritabil “De tine depinde viitorul lor”, susținut de elevii liceului. Evenimentul,…
Posted in Social
by admin on Noi 13, 2014 | No Comments
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad a reluat, din luna noiembrie 2014, protocolul de colaborare cu Asociația Română de Standardizare, în baza căruia instituția Camerală din Arad a devenit Centrul Zonal de…
Posted in Social
by admin on Noi 13, 2014 | No Comments
Festivalului Vinului, eveniment care se va desfășura în fața Primăriei municipiului, îşi deschide porţile vineri, 14 noiembrie, începând cu ora 18. Arădenii sunt aşteptaţi în perioada 14-16 noiembrie la căsuţele amenajate pe platoul din faţa…
Posted in Social
by admin on Noi 13, 2014 | No Comments
Joi, 13 noiembrie, între orele 17.30 şi 19.30 în sala de conferinţe din cadrul Pensiunii Konak din Ghioroc a avut loc prima întâlnire cu cetățenii în cadrul campaniei „Ghioceii prevenţiei cardiace”. Participanţii la conferinţă vor…
Posted in Social
by admin on Noi 12, 2014 | No Comments
Miercuri, 12 noiembrie 2014, a început cea de-a doua ediție a Târgului Regional de Inovare – târg organizat și în acest an la Expo Arad de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest în parteneriat cu…
Posted in Social
by admin on Noi 12, 2014 | No Comments
scris de: prof. Ioan Tuleu Meciul electoral desfăşurat la Realitatea TV mi-a lăsat impresia de improvizaţie, prin lipsa unor reguli clare de desfăşurare a dezbaterilor şi indecizia arbitrului (moderatorului). Reprizele (temele) au fost inegale…
Posted in Social
by admin on Noi 11, 2014 | No Comments
Patronatul Român a remis astăzi un comunicat de presă, în care se precizează care sunt aşteptările de la cei doi prezidenţiabili. Aceștia ar trebui să-şi prezinte, în faţa naţiunii, soluţiile pentru creşterea prosperităţii ţării. De…
Posted in Social
by admin on Noi 11, 2014 | No Comments
În perioada 6 – 8 noiembrie 2014, peste 6.000 de vizitatori au trecut pragul Expo Arad pentru a vizita expoziția internațională AR-MEDICA sau pentru a participa la conferințele organizate de partenerii CCIA Arad. Ediția XXI…
Posted in Social
by admin on Noi 11, 2014 | No Comments
Duminică 9 noiembrie a.c., în jurul orei 6.40, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, prin SNUAU 112 a fost solicitată intervenţia unui echipaj în zona centrală a municipiului Arad. Apelul a fost făcut de…
Posted in Social
by admin on Noi 10, 2014 | No Comments
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad organizează concurs în data de 09.12.2014 ora 10, proba scrisă şi în data de 11.12.2014, orele 14, proba interviu la sediul instituţiei din Arad, str. Calea Radnei, nr.250,…
Posted in Social
by admin on Noi 08, 2014 | No Comments
Compania de Apă Arad informează că în cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, al cărui beneficiar este…
Posted in Social
by admin on Noi 08, 2014 | No Comments
În data de 12 noiembrie 2014, la Expo Arad, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Asociația Tehimpuls – Centrul Regional de Inovare si Transfer Tehnologic organizează cea de-a doua ediție a Târgului Regional de Inovare…
Posted in Social
