AradReporter / Social Page 49
by admin on Oct 28, 2015 | No Comments
Investeşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EURIOPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară 1 “Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major…
Posted in Social
by admin on Oct 23, 2015 | No Comments
În 26 octombrie, în zona localității Mândruloc-Frumușeni, judeţul Arad, se desfăşoară exerciţiul multinaţional întrunit, „DRAGOON CROSSING ROMÂNIA 2015“. La acesta participă 150 de militari americani cu 37 de mijloace tehnice de luptă aparţinând Regimentului 2…
by admin on Oct 22, 2015 | No Comments
Organizația Femeilor Liberale din Arad (OFL Arad), prin Simona Iorgovan, președinte al Organizației Județene a Femeilor Liberale Arad, și Adina Dumitrean, președinte al Organizației Municipale a Femeilor Liberale Arad, au anunțat azi, în cadrul unei…
by admin on Oct 19, 2015 | No Comments
Fundația Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad organizează, în perioada 19 – 21 octombrie 2015, la Arad, un curs de dezvoltare a abilităților cadrelor didactice în…
Posted in Social
by admin on Oct 16, 2015 | No Comments
Începând de marți 20 octombrie, timp de o săptămână, persoanele aflate în centrele dezi pentru vârstnici, tinerii din cadrul căminului social și cei din centrul multifuncțional vor avea prilejul să vadă exponatele aflate în Muzeul…
Posted in Social
by admin on Oct 14, 2015 | No Comments
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unor posturi de execuţie vacante, în regim contractual în data de 10.11.2015 ora 10, proba scrisă şi în…
Posted in Social
by admin on Oct 06, 2015 | No Comments
Astfel, zilele lungi și friguroase de iarnă vor trece, cu siguranță, mai ușor pentru copiii ocrotiți în sistemul de protecție din casele de tip familial și centrele de plasament din județul Arad. Aceștia vor putea…
Posted in Social
by admin on Oct 01, 2015 | No Comments
Centrul Cultural Judeţean Arad a publicat pe site-ul propriu câteva clarificări cu privire la situaţia contractelor de achiziţie publică încheiate de instituție în perioada 1 ianuarie 2012 – 21 august 2015. Considerând necesar acest lucru,…
by admin on Sep 30, 2015 | No Comments
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) – filiala Arad va organiza în luna octombrie două cursuri: Responsabil Gestionare Deșeuri și Specialist HACCP (Hazard Analysis and Critical Control Points) ISO 22000:2005…
by admin on Sep 23, 2015 | No Comments
În sistemul penitenciar românesc, Cupa de Vest la minifotbal a devenit deja o tradiţie, ajungând la ediţia a IX-a. Evenimentul este aşteptat cu nerăbdare de persoanele private de libertate care-şi execută pedepsele în penitenciarele din…
by admin on Sep 21, 2015 | No Comments
Astăzi a fost avut loc prezentarea rezultatelor proiectului “Extinderea şi reabilitarea Centrului de criză” al cărui beneficiar este Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad. Derulat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, prin Autoritatea…
Posted in Social
by admin on Sep 18, 2015 | No Comments
În cursul acestei luni a avut loc ultimul schimb al proiectul “Leaders”. Finanțat prin programul Erasmus+ și implementat de Asociația Oghma, acest proiect s-a desfășurat în Arad și a găzduit trei schimburi de tineri din…
Posted in Social
by admin on Sep 17, 2015 | No Comments
Funcționarea a ceea ce înseamnă viață economică și socială în societate face obiectul activității profesionistului contabil, astfel că, profesia contabilă cu un câmp larg de acțiune și cu foarte multe specializări diferite, este profesia care …
Posted in Social
by admin on Sep 16, 2015 | No Comments
Prioratul România şi Republica Moldova, Cavalieri di Malta, OSJ USA, se alătură numeroaselor Priorate europene şi internaţionale, în efortul acestora de a veni în întâmpinarea persoanelor refugiate din zonele de conflict. Fideli principiilor umanitare asumate,…
by admin on Sep 16, 2015 | No Comments
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad celebrează în perioada 16- 22 septembrie 2015 campania cu titlul: Săptămâna Europeană a Mobilităţii, având sloganul: „Alege! Schimbă! Combină!” Scopul campaniei:…
by admin on Sep 15, 2015 | No Comments
În continuarea lucrărilor de amenajare a traseelor turistice din județul Arad, membrii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad au terminat de montat panourile informative și indicatoarele la traseele turistice de la cele trei cetăți medievale ale…
by admin on Sep 14, 2015 | No Comments
Primarul Municipiului Arad, dl.Gheorghe Falcă a participat în această dimineață la festivitățile de deschidere a anului școlar 2015-2016 la mai multe unități de învățământ din oraș. Cu acest prilej Primarul Aradului a urat succes tuturor…
Posted in Social
by admin on Sep 14, 2015 | No Comments
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad organizează concurs în data de 13.10.2015 ora 10, proba scrisă şi în data de 15.10.2015, orele 14, proba interviu la sediul instituţiei din Arad, str. Calea Radnei, nr.…
Posted in Social
by admin on Sep 11, 2015 | No Comments
Recent, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii mass-media, primarul comunei Şiria, Valentin Bot, a prezentat câteva din realizările acestui an, considerat unul bun de edilul arădean. “Consider o importantă realizare asfaltarea drumului care duce din…
by admin on Sep 10, 2015 | No Comments
Doi arădeni au oferit spre vânzare o drujbă „meseriașă“, cum spun cunoscătorii, o Husqvarna 3120 XP. Cumpărătorul s-a ivit repede, iar tranzacția s-a făcut aseară, în jurul orei 20.30, în zona Podgoria. Cel care și-a…
