Conform tradiţiei, în ficare an echipa de Old-boys a UTA-ei întâlneşte în meciul verii, formaţia VfL Waldkraiburg. Germanii lui Rudi Dărăban, au fost ajutaţi de nume cunoscute în fotbalul arădean, ca Dănuț Mițiți, Liviu Pantea,…
La acest sfârşit de săptămână, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad asigură măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Rusaliilor. Jandarmii vor fi prezenţi…
De Rusalii, traficul rutier pe DN 7 va fi restricţionat, de la intersecţia cu DN 68 A de la Ilia şi până la intrarea în municipiul Arad, a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri…
Agitaţie mare în Primăria Arad. Sute de angajați ar putea fi disponibilizați, dacă Guvernul va aproba ordonanța de urgență privind stabilirea unor măsuri în ce priveşte asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale. Primarul, Gheorghe Falcă, a…
AMEFA Arad, fără șanse la podium, în urma rezultatelor din primul turneu al CN de juniori II, echipa aradului a cedat la scor primele două partide programate în cadrul ultimului turneu final, care se desfășoară…
Marţi, 25 iunie, la ora 19.00, în faţa Primăriei, vor debuta manifestările prilejuite de Zilele Draelului. Programul va fi următorul: ora 08,15 , drapelul va fi sfinţit la catedrala „Sfânta Treime” (Podgoria), 08.45 – 09.00…
Un nou eveniment estival pregăteşte Primăria Municipiului Arad, destinat arădenilor şi realizat în parteneriat cu LIDL România. Astfel, cei mai de succes artiști români ai momentului vor concerta timp de două zile la Ștrandul Neptun,…
Pe data de 21 iunie are loc solstiţiul de vară, ceea ce înseamnă că soarele se ridicădeasupra orizontului la unghiul maxim. Acest moment marchează începutul verii astronomice, la acestă dată fiind cea mai lungă zi…
Joi, 20 iunie 2013, Comisia pentru Muncă a PDL Arad s-a reunit în prima şedinţă din acest an pentru discutarea principalelor proiecte şi acţiuni în domeniul social care vor fi demarate în perioada imediat următoare…
În această săptămână, Parlamentul a aprobat constituirea Comisiei pentru aderarea României la Schengen. Este vorba de o comisie comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului care are rolul de a veni cu soluţii şi recomandări în…
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu a anunţat, că instituţia pe care o conduce a primit din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice o adresă prin care se face cunoscut faptul că predarea drumului…
Alături de primarul Aradului, trei consilieri locali vor lucra la câteva strategii importante pentru oraşul nostru. Este vorba despre strategii culturale, de sănătate și turism. „Împreună cu cei trei consilieri care au venit din societatea…