Deputatul PNL Claudia Boghicevici condamnă ipocrizia ministrului Muncii Rovana Plumb, care în noiembrie 2014, în plină campanie pentru alegerile prezidențiale, promitea dublarea indemnizațiilor pentru victimele dictaturii comuniste începând cu 1 ianuarie 2015. Pentru ca acum,…
Senatorul arădean Constantin Traian Igaș a formulat două interpelări către Ministrul Transporturilor și directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale prin care solicită intervenția celor în măsură să repare DN7. “După cum…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, explică tot mai desele atacuri ale PNL, dar şi ale celorlalte „grupări centrifuge din PDL” împotriva preşedintelui Klaus Iohannis prin disperarea acestora că nu reuşesc să-şi asigure sprijinul acestuia în…
Azi, „Sala Ferdinand” din cadrul Primăriei Arad a fost gazda unei dezbateri publice pe tema proiectului de buget 2015. Au fost prezenți în sală, consilieri locali, funcționari și reprezentanți ai instituțiilor subordonate municipalității, dar și…
Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat cererile procurorilor de arestare a Elenei Udrea. Deputaţii au aprobat prima cerere de arestare a Elenei Udrea, precum şi cererile de urmărire penală în dosarul Gala Bute. Pe ordinea de…
Arădenii sunt intrigați după ce au solicitat certificate de urbanism de la autoritățile locale. Primăria Municipiului Arad nu mai eliberează certificate de urbanism pentru arădenii care locuiesc în zona istorică a orașului. Dacă aceștia vor…
Preşedintele filialei municipale a Partidului Liberal Reformator, Ionel Ciupe, acuză vechiul PNL de trădare a electoratului, electorat care în 2012 a votat masiv programul USL. „PNL se află sub hipnoza PDL, cel care, în 2012,…
În această dimineață consilierii locali municipali s-au întrunit într-o ședință care a avut pe ordinea de zi nu mai mult de 14 proiecte de hotărâre. Cele mai neînsemnate au trecut ca pe bandă rulantă, respectiv…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, anunță că liberalii au depus, zilele trecute, trei acțiuni la Curtea de Apel București, în baza Legii contenciosului administrativ, prin care îl cheamă în judecată pe premierul Victor Ponta din…
În perioada 6-8 februarie 2015 s-a desfăşurat la Braşov Adunarea Generală a PES activists România în cadrul căreia au fost lansate propunerile organizației pentru statutul PSD, soluțiile europene la reformele instituționale ce urmează a avea…
Disperat că I se duce popularitatea de râpă, primarul Gheorghe Falcă a găsit un nou motiv să arunce praf în ochii arădenilor : cică, vrea să organizeze referendum, să spună arădenii dacă sunt sau nu…
Primăria Municipiului Arad anunţă organizarea dezbaterii publice, luni,09.02.2015 de la orele 1500 sala ”Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ, având ca temă următorul proiect de hotărâre: Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului general de venituri şi…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, consideră că în spatele avalanşelor de contestaţii la licitaţiile privind achiziţiile publice stau, de multe ori, influenţe politice. Având în vedere acest aspect, spune Purcaru, simplificarea legislaţiei în domeniu, pentru…
Deputatul PNL Claudia Boghicevici a anunțat azi, într-o conferință de presă a grupului PNL din Camera Deputaților, organizarea unei dezbateri publice pe tema legilor securității naționale. La dezbaterea care va avea loc joi, 12…
P.L.R. Arad consideră că evoluţia spectaculoasă din ultimele zile a luptei împotriva corupţiei din România ne prezintă o mafie politică racordată la banul public. ”Acest ban public, obţinut din taxe şi impozite de la cetăţeni,…
Vești bune pentru fermieri, care, prin noul Program naţional de Dezvoltare Rurală, au la dispoziţie, în următorii şapte ani, aproape 900 de milioane de euro din fonduri europene şi naţionale pentru investiţii în ferme. Vor…
Constantin Traian Igaș consideră că premierul Victor Ponta dă dovadă de o lașitate crasă pentru a-și păstra, cu orice preț, funcția în fruntea Guvernului României. ”Acest lider politic al PSD presimte că se apropie sfârșitul…
Oraşul Nădlac se confruntă în 2015 cu probleme bugetare fără precedent. Primarul Vasile Ciceac are în vedere să renunţe la două servicii, finanţate din bugetul local. „Practic, nu am ce face! Veniturile proprii ale oraşului…
Nemulțumit de Legea bugetului de stat pe anul 2015, primarul orașului Ineu, Călin Abrudan, acuză Guvernul PSD, pe premierul Victor Ponta și pe ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, de faptul că „echilibrarea bugetelor” prevăzută de…