Aradul va fi legat prin autostradă de occident începând cel mai probabil cu 11 iulie. Atunci va fi inaugurat segmentul de autostradă Arad – Pecica şi va fi finalizat punctul de trecere a frontierei cu…
În şedinţa de Guvern de azi, a fost aprobată majorarea salariilor personalului nedidactic cu 12%, începând cu 1 august. Decizia este legată de aplicarea acordului cu sindicatele din învăţământ, care prevede o serie de majorări…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, spune că, deși mai este aproape un an de zile până la alegeri, liberalii sunt deja pregătiți pentru campania de la alegerile locale. „Aș vrea să încep prin a vă…
În comuna Bata, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, s-a inaugurat drumul ce face legătura între centrul de comună şi localitatea Bulci, o investiţie necesară, care facilitează legătura între această localitate şi centrul…
Politicienii din PNL mizează pe memoria scurtă a opiniei publice şi au lansat în ultimele zile un lung şir de afirmaţii demagogice şi mincinoase. „Una dintre prostiile debitate în ultimele zile de parlamentari ca Eusebiu…
Camera Deputaţilor a votat ieri o serie de legi foarte importante pentru viitorul României. „Codul Fiscal a fost votat ieri de deputaţi, este momentul în care punem în practică un program de relaxare fiscală aşteptat…
Deputatul PNL Ion Șcheau a prezentat joi, în cadrul unei conferințe de presă, un scurt bilanț al celor mai importante proiecte legislative din primele șase luni ale acestui an. „După cum știți, săptămâna viitoare va…
Klaus Iohannis l-a nominalizat pe Mihai Razvan Ungureanu sef la SIE, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale. Iohannis i-a instiintat, printr-o scrisoare oficiala, pe presedintii celor doua Camere ale Parlamentului despre aceasta nominalizare, urmand ca…
Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Sevil Shhaideh, și comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, au participat marți, la Bruxelles, la semnarea deciziei Comisiei Europene de adoptare a Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, în…
Co-președintele Organizației Municipale a PNL Arad, Geanina Pistru, a explicat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că organizațiile Județeană și Municipală din Arad au prezentat sâmbătă, la Sibiu, în fața liderilor centrali ai partidului,…
Geanina Pistru și Ovidiu Moșneag, consilieri locali municipali ai PNL Arad, au declarat marți, într-o conferință de presă, că atât ei, cât și colegii lor, sunt mulțumiți de faptul că administrația locală pune în practică…
PSD Arad acuză lipsa de respect cu care se raportează administraţia Falcă la arădeni, la beneficiarii ştrandului „Neptun”. „În ultima perioadă, au fost organizate mai multe dezbateri publice legate de modul în care trebuie să…
Grupul parlamentar PNL din Camera Deputaților a organizat astăzi o dezbatere intitulată “Politici liberale pentru susţinerea familiilor active şi pentru creştere demografică”. Dezbaterea a avut ca obiectiv prezentarea şi discutarea măsurilor PNL privind creşterea natalităţii…
Abuzurile ANAF au devenit un exemplu de bună practică și pentru alte instituții ale statului român, cum este CNADNR. Senatorul Constantin Traian Igaș a primit pe adresa cabinetului mai multe sesizări privind absurditatea acțiunilor întreprinse…
Guvernul Ponta a demonstrat că are o susţinere parlamentară care îi permite să funcţioneze legitim şi că are un proiect de guvernare pozitiv pentru România. „Trebuie să depăşim crizele politice create artificial şi să acordăm…
Primarul Gheorghe Falcă continuă să aibă o obsesie legată de Guvern şi de guvernare. „Constatăm că domnul Falcă nu poate să se apuce nici măcar să asfalteze un drum, fără să facă referire la Guvern.…
Municipiul Arad a încheiat în astăzi contractul pentru prima tranșă de cofinanțare pentru reabilitarea lotului de 27 de străzi cuprinse în Programul National de Dezvoltare Locală cofinanțat de Ministerul Dezvoltării. Suma alocată Aradului de la…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că județul Arad ar putea avea, începând de anul viitor, o reprezentare mai mică în Parlamentul României. Declarațiile liberalului vin în…
Primarul liberal al comunei Secusigiu, Ilie Cheșa, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că, din cauza Guvernului Ponta și a deciziei de a „echilibra” bugetele locale, comuna pe care o conduce…