La început de an senatorul liberal Constantin Traian Igaș ne prezintă raportul activității sale parlamentare. Senatorul arădean se află în top 10 la majoritatea indicatorilor care relevă felul în care un parlamentar și-a îndeplinit atribuțiile.…
Comitetul Judeţean Executiv al PNL Arad a desemnat miercuri, în cadrul unei şedinţe, care este persoana pe care liberalii o propun pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Arad. Competiţia internă din cadrul PNL Arad s-a dat între…
Primăria Arad persistă să dezinformeze opinia publică în legătură cu nivelul taxelor şi impozitelor din Arad. „Reprezentanţii Primăriei Arad continuă minciunile primarului Falcă în legătură cu impozitele locale. Noi am prezentat foarte clar şi detaliat…
Sportul arădean a ajuns, in ultima perioadă, intr-o situaţie dezastruoasă. În epoca Falcă bazele sportive au fost distruse sistematic, nu mai puţin de 11 fiind rase de pe harta sportivă a oraşului Arad. Acelaşi dezinteres se…
Partidul Noua Republică a depus, prin senatorul Valeriu Todirașcu, un proiect de lege care vizează interzicerea totală a parcării autoturismelor pe trotuar, dacă nu poate fi asigurat un spațiu de minimum doi metri lățime pentru…
Luni, într-o conferință de presă, primarul Gheorghe Falcă a precizat că mai multe străzi din municipiul Arad cuprinse în Programul Național de Dezvoltare Locală vor fi modernizate. Este vorba despre șase străzi din cele 27…
Copreședintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, spune că formațiunea sa nu încearcă să racoleze primari sau consilieri de la PNL, cum spun unele zvonuri, dar și că partidul este deschis oricui împărtășește valorile liberale. „Doresc să…
Organizația Județeană a Partidului Național Liberal Arad transmite că, începând de astăzi, în cursa internă pentru desemnarea candidatului la funcția de președinte al Consiliului Județean Arad, a intrat oficial și prim-vicepreședintele Adrian Țolea. Astfel, liberalii…
Deoarece metodologia a fost emisă foarte târziu, majoritatea localităţilor din întreaga ţară au bugetat anterior emiterii HGR 569/15 iulie întreaga sumă estimată aferentă anului 2015 pentru decontarea navetei personalului din învăţământul preuniversitar de stat. Întrucât…
Cu regret am constatat că un mare om, unul din cei mai importanți reprezentanți al dreptei arădene din perioada post-revoluționară, a încetat din viață în noaptea zilei de miercuri spre joi. Organizația Județeană și cea…
Premierul Dacian Cioloș viziteaza azi Berlinul, la invitația cancelarului federal german, Angela Merkel. Întrevederile aflate pe agendă vizează întărirea relaţiilor bilaterale cu Germania şi stabilirea obiectivelor comune pe agenda europeană, inclusiv temele aflate în atenția…
Ioan Babau, primarul comunei Şofronea, califică drept o campanie media murdară cu caracter manipulativ încercarea preşedintelui PNL din localitate, Radu Ciobanu, de a-l discredita public pe baza unei înregistrări video, pusă în circulaţie pe internet.…
Organizația Județeană a PNL Arad reacționează în urma unui material video apărut pe rețelele de socializare, în care primarul PSD al comunei Șofronea, Ioan Babău, îi arată semne obscene unui cetățean chiar în plenul ședinței…
Copreşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, consideră că protestele pensionarilor militari sunt justificate, cadrele militare în rezervă şi retragere fiind umilite din nou, după ce Guvernul Ponta a încercat să readucă lucrurile la normal. „Guvernul Băsescu-Boc…
PSD Arad consideră că spaţiile din cartiere trebuie modernizate printr-un plan complex de amenajare urbanistică. În acest sens, consilierii municipali PSD vor vota pentru creditul pe care doreşte să îl contracteze municipalitatea, în valoare de…
Am ales până acum să nu expunem această problemă deoarece nu era momentul să subminăm șansele Aradului la competiția privind Capitala Culturală Europeană 2021, sau să ne atragem acuzații în acest sens. Problema la care…
La peste jumătate de an de la ultima modificare în componenţă, Consiliul Local Pecica (CLP) are un nou membru. Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de joi, 17 decembrie, a figurat depunerea jurământului de…
Primarul Municipiului Arad, domnul Gheorghe Falcă s-a întâlnit în această dimineață cu reprezentanții CET Arad și cu liderii de sindicat pentru a-i informa cu privire la discuțiile avute la începutul săptămânii la Ministerul de Finanțe…
Tinerii din ALDE Arad au dovedit că se implică activ în viața politică a județului nostru, marea lor preocupare fiind bineînțeles alegerile de anul viitor. Au dovedit lucrul acesta într-o conferință de presă susținută la…
Deputatul PSD Dorel Căprar consideră că toată gălăgia pe care o face primarul Gheorghe Falcă în problema CET are menirea de a ascunde responsabilitatea pe care el o are faţă de arădeni şi faţă de…